Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatul respinge stabilirea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut/ PSD părăseşte sala

Publicat in Adevarul, luni 10 mai 2010 ·

Amendamentul la proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii prin care se stabilea punctul de pensie la 45 la sută din salariu mediu brut pe economie a fost respins, luni, în Senat, motiv pentru care senatorii PSD s-au retras de la dezbateri.

Senatul a respins, luni, cu 52 de voturi "împotrivă", 51 "pentru" şi trei abţineri, un amendament deja admis de Comisia de muncă prin care se fixa la minimum 45% din salariul mediu brut pe economie a punctului de pensie.

Citeşte şi:

Pensionarii acuză Guvernul de genocid şi ies în stradă

După dezbateri care au prilejuit mai multe declaraţii politice, propunerea PDL de a elimina amendamentul admis prin care se stabilea la minimum 45% din salariul mediu brut pe economie a fost adoptată de Senat.

Amendamentul admis de Comisie, dar respins de plen, stabilea că valoarea punctului de pensie nu poate fi mai mică de 45% din salariul mediu brut pe economie.

Propunerea de eliminare a acestui amendament a aparţinut preşedintelui Comisiei de muncă, democrat-liberalul Cristian Rădulescu, care a invocat punctul de vedere al Guvernului, potrivit căruia o valoare minimă de 45% nu poate fi susţinută în noul context economic.

Anunţul privind părăsirea lucrărilor de către PSD a fost făcut de liderul grupului senatorilor social-democraţi, Ion Toma. El a spus că gestul are ca motiv respingerea principalului amendament susţinut de social-democraţi.

Toma a arătat că senatorii PSD au susţinut toate amendamentele "în modul cel mai corect" astfel încat să fie adoptat un proiect cât mai bun, în timp ce în Coaliţie s-au luat deczii care au aruncat la coş munca membrilor PSD, dar şi a unor oameni care au muncit o viaţă pentru a beneficia de pensie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

Ziua Constanta acum 22 minute
Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”, conform știripesurse.ro. ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 33 minute
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum o ora
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum o ora
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a dat undă verde organizării referendumului de aderare la UE

HotNews acum 33 minute
Curtea Constituțională de la Chișinău și-a dat avizul pentru legea privind organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe care partidul președintei Maia Sandu dorește să îl organizeze anul acesta, relatează D

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 4 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Parlament: Câinii ghizi ai persoanelor nevăzătoare vor avea acces oriunde

Mediafax acum o ora
Persoanele nevăzătoare vor putea intra oriunde însoţite de câini ghizi, inclusiv în mijloace de transport în comun, magazine şi instituţii publice. Legea USR care stabileşte acest lucru a fost adoptată de Parlament şi mai este nevoie doar de promulg

Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România. Cine este Vladimir Lipaev

Ziare.com acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev ambasadorul al Rusiei în România. Decretul a fost publicat pe portalul oficial de informații juridice, informează agenția rusă Tass. Printr-un alt decret, președintele Federației Ruse l-a

Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 56 minute
Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă, astăzi, 16 aprilie 2024, la Archaia Olympia, în Grecia, cu 100 de zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de vară de la Paris (26 iulie - 11 august). Mişcarea Olimpică din România a

Fechet: Zilnic au început să se colecteze câte 5 milioane de PET-uri în sistemul SGR

Adevarul acum o ora
Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, iar în prezent a fost spartă bariera de 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Mirc

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/30°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/16°
Iasi
acum

27°
mar.

14°/28°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/24°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°