Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR bate în cuie restricţiile la credite

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 31 iulie 2008 ·

Dacă băncile cu cotă de piaţă redusă protestează faţă de noul regulament, cele mari aduc argumente în favoarea limitării împrumuturilor. Sursa: Andreea Tănase

Azi expiră termenul dat de Banca Naţională a României pentru consultarea publică asupra proiectului de regulament care urmăreşte limitarea creditării. Documentul va fi discutat, cel mai probabil, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al băncii centrale de astăzi, după ce a fost lansat pentru dezbateri pe 8 iulie.

Băncile cu cotă de piaţă redusă, în goana după noi clienţi, sunt nemulţumite că noul regulament le impune limite la creditare, în timp ce băncile mari care au o clientelă stabilă şi numeroasă sunt de acord cu noile norme BNR. Andreas Treichl, preşedintele Erste Bank, acţionarul majoritar al BCR, susţine că noile propuneri de reglementare sunt oportune.

În opinia sa, în România există bănci care acţionează într-un mod „aproape iresponsabil“ în goana după cotă de piaţă. El a declarat, ieri, la Viena, citat de Mediafax, că majorarea creditelor este benefică pentru creşterea economică şi pentru populaţie, însă este şi periculoasă totodată, când banii sunt împumutaţi unor persoane care nu au capacitatea să-şi achite ratele.

Credite cu 20% mai mici

Proiectul de regulament al băncii centrale conţine mai multe prevederi care, în final, vor reduce sumele pe care clienţii le vor putea împrumuta cu 10%-20%. Băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populaţiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc în anul precedent. Proiectul de regulament prevedea iniţial efectuarea de analize tip stress test pentru fiecare dosar cu cele mai proaste variante de dobândă şi curs de schimb valutar existente în ultimele 18 luni.

După discuţiile cu bancherii, BNR a acceptat ca băncile să-şi întocme

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 34 minute
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 8 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum o ora
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum o ora
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Prognoza meteo 19 aprilie. Unde va fi cel mai cald și unde va mai ploua

Adevarul acum 33 minute
Meteorologii anunță că vineri, 19 aprilie, temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, uşor mai scăzute în zonele depresionare, dar mai ridicate pe litoral.

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 8 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 51 minute
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 6 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 3 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 9 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°