Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DESCOPERIRE Raiul e mai fierbinte decât iadul. În rai sunt 526 de grade Celsius

Publicat in Adevarul, miercuri 4 iulie 2012 ·

O echipă de cercetători americani a calculat temperaturile din paradis şi din infern, luând în considerare principile fizicii termodinamice şi informaţii extrase din versete biblice.

Pentru început, oamenii de ştiinţă s-au concentrat pe aflarea temperaturii din rai, scrie descopera.ro. În Vechiul Testament există acest verset din cartea profetului Isaia: „Şi luna va străluci ca soarele, iar soarele va străluci de şapte ori mai mult, ca lumina a şapte zile, în ziua când Domnul va lega rana poporului Său şi va tămădui vânătăile de pe trupul lui". În aceste condiţii, raiul primeşte de la Lună la fel de multă radiaţie precum primeşte Pământul de la Soare, la care se adaugă această cantitate înmulţită cu de 7 ori câte 7 (adică de 49 ori mai mare) - în total o cantitate de radiaţii de 50 de ori mai mare decât cea pe care Pământul o primeşte de la astrul zilei. Lumina pe care o primim de la Lună este de 10.000 de ori mai redusă decât lumina pe care o primim de la Soare, aşa că specialiştii nu au mai luat-o în calcul.

Având aceste date ştiinţifice, adaugă descopera.ro, putem calcula temperatura din rai. Radiaţia primită de paradis îl va încălzi până la punctul în care pierderea de căldură rezultată din radiaţie este egală cu căldura primită. Cu alte cuvinte, paradisul pierde prin radiaţia sa de 50 ori mai multă căldură decât Pământul. Aplicăm legea Stefan-Boltzman, o lege a fizicii cu aplicaţii în termodinamică:

(H/E)4 = 50, unde E este temperatura absolută a Terrei - 300 grade Kelvin; rezultă că H este temperatura absolută a raiului, 798 de grade kelvin, adică +526 grade Celsius!

Temperatura exactă din Iad nu poate fi calculată cu exactitate, doar estimată, dar trebuie să fie mai mică de +444, 6 grade Celsius, temperatura la care sulful (pucioasa) se vaporizează, trecând din stare lichidă în stare gazoasă, după cum ne asigură un verset din cartea Apoc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 9 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 7 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 5 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 10 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Damian Drăghici şi Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunţilor româneşti

Mediafax acum 11 ore
“S-a furat mireasa este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa “În staţie la Lizeanu” care a rupt orice top în România. Şi hai că am pregatit un nou super

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°