Un studiu recent relevă că un grup de femei au avut o importantă înfluență în răspândirea creștinismului. Contribuția acestor femei a fost neglijată, însă, de biserică.
Profesorul Kate Cooper de la Universitatea din Manchester spune că există un grup de femei care au jucat un rol important în propagarea religiei creștine, asemeni apostolilor. Biserica le-a șters pur și simplu din documentele istorice, scrie phys.org.
Potrivit studiului publicat de profesorul Cooper, femeile au jucat un rol important în răspândirea religiei creștine ele fiind responsabile de creșterea copiilor, și organizând adunări cu scopuri sociale.
Una dintre femeile care a avut o contribuție în răspândirea învățăturilor creștine este Lydia din Philippi (oraș antic din Macedonia orientală, situat în apropierea Mării Egee). Lydia făcea comerț cu pânze și a fost prima persoană care l-a sprijinit financiar pe Sfântul Pavel.
O altă figură feminină influentă este Perpetua din Cartagina care a murit apărându-și credința. În jurnalul său scris în perioada dinaintea execuției, Perpetua o menționează pe Thecla din Iconium, una dintre primele discipole ale Stântului Pavel.
Profesorul Cooper a analizat un text datând din secolul al doilea și în care se menționează că Thecla susținea ideea celibatului și al abstinenței sexuale, motiv pentru care a refuzat să se căsătorească în ciuda insistențelor familiei.
”Cu toate că nu există nicio dovadă concludentă a existenței ei, Thecla era dată drept exemplu femeilor în perioada de început a Bisericii Creștine.”, spune profesorul Cooper.
”Este trist că Thecla și alte femei asemeni ei nu sunt rememorate așa cum ar merita. Ele ar trebui să fie un model pentru femeile care sprijină prezența femeii în Biserica Creștină”, adaugă Kate Cooper.
Odată ce religia creștină a fost instituționalizată, femeil