La 60 de ani, Cornel Dinu e cel mai rezisternt paradox al fotbalului românesc

Fidel pînă la autodizolvare dinamovismului, Dinu a dezvoltat o calitate profesională complet separată. Dinamovismul nu a reuşit nicodată să absoarbă statura jucătorului şi Dinu a rămas, alături de Mircea Lucescu, un dinamo-fundamentalist, dacă nu iubit, atunci respectat de tribuna stelistă sau rapidistă.

În fond, Dinu e inventatorul pasei lungi-englezeşti în România, prima maşină de tackle şi cel dintîi mare fondist de tip Cooper, într-un fotbal care a descoperit, prin el, varianta fizică şi morală britanică. Dinu a sugerat, devreme, pe al sfîrşitul anilor ‘60, un anume fel de a juca şi de a gîndi pe care fotbalul românesc l-a recuperat abia la sfîrşitul anilor ‘70. Dinu a fost marea excepţie a generaţiei sale şi îi va fi, foarte probabail, ultimul supravieţuitor. Marea epocă a generaţiei Mexic a fost o perioadă de educaţie sportivă precară, cu eroi fabuloşi dar imprudenţi. Rata de pierderi a fost uriaşă. Dobrin şi Dumitrache au căzut repede, ajunşi din urmă de amatorismul total al moravurilor. Între atîţia copii săraci şi vulnerabili, Dinu a fost o premieră educată şi asta explică atît longevitatea lui evidentă, cît şi ruina sfîşietoare a lui Sandu Neagu. Dinu a dat întîiul proifl de adolescernt modern al fotbalului românesc. Figura de ambiţie intelectuală şi rebeliune pop a pletosului, cititului şi vocalului Dinu a fost o noutate, Într-un peisaj dominat de talente condamante la risipire, singularitatea provocatoare l-a împins spre teribilism şi aşa au apărut excesele profesorului de astologie conspirativă comparată. Ghicitul în istoria Palestinei şi sîrbismul neîmpăcat au ciobit un timp inteligenţa sclipitoare a analistului, dar faza e încheiată. Dinu a revenit, ca întotdeauna, cu o rezistenţă rară la (propriile) excese şi e astăzi la mii de ani lumină deasupra elitei cond