Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: "Dacă nu reducem cheltuielile vom fi nevoiţi să trăim din împrumuturi"

Publicat in Adevarul, miercuri 26 mai 2010 ·

România va ajunge să trăiască din împrumuturi dacă măsurile de austeritate nu sunt introduse acum, a declarat premierul Emil Boc după şedinţa de coaliţie privind adoptarea scrisorii de intenţie către FMI.

Prim-ministru Emil Boc a declarat după şedinţa de coaliţie că Guvernul are responsabilitatea de a menţine România pe direcţia bună. Peste tot sunt măsuri extrem de dure de austeritate.

Citeşte şi:

Boc: Salariul minim nu scade sub 600, iar pensia sub 350 de lei/ Guvernul adoptă astăzi scrisoarea către FMI cu planurile de austeritate

De luni, puşcărie cu program redus

Măsurile anunţate nu sunt plăcute, dar sunt necesare. Trebuie sa asigurăm premisele reluării creşterii economice şi implicit, a reluării creşterii salariilor şi a pensiilor.

România, chiar şi cu aplicarea acestor măsuri, rămâne cu un deficit de 6,8% în 2010, astfel că banii trebuie să fie împrumutaţi de undeva, nu vin singuri ci din două surse, externe şi interne. Dacă se renunţă la acordul cu FMI, România ajunge la un deficit bugetar de 9,1%.

Dacă nu reducem cheltuielile vom fi nevoiţi să trăim din împrumuturi.

S-a folosit exemplul Spaniei care a încercat să ia de pe piaţa internaţională resurse financiare, dar nu a reuşit.

De pe piaţa internă, toate resursele care ar exista ar trebui aduse la Ministerul Finanţelor.

Ceea ce facem noi acum, în contextul acestei crize, cea mai grea de după cea din 1933, se impun măsuri dificile, riguroase pentru a păstra echilibrul ţării.

De asemenea, premierul Emil Boc a declarat că "toate măsurile vor fi aplicate din luna iunie, după publicarea în Monitorul Oficial."

Am dezechilibrat în valoarea consumului, vom ajunge într-o situaţie în care nu vom mai avea resurse financiare de acoperire acestui deficit.

În Români, aproximativ 70% reprezintă c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum o ora
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum o ora
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Paştelui catolic

News.ro acum 13 minute
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este restricţionată, începând de joi seară, pe teritoriul Ungariei, măsura fiind luată întrucât în ţara vecină se sărbătoreşte, la sfârşitul acestei săptămâni, Paştele, anunţă Compania Naţional

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum o ora
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Două cutremure s-au produs joi dimineață, în România. Orașele unde au fost resimțite cel mai puternic FOTO

Ziare.com acum 48 minute
Institutul Naţional pentru Fizica Pământului anunță că două cutremure slabe s-au produs, joi dimineaţă, 28 martie, în zona Moldovei. Primul dintre acestea, cu magnitudinea de 3,3 a avut loc în judeţul Neamţ, iar al doilea, cu magnitudinea 2,4, s-a p

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 3 ore
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Vremea

București
acum

19°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

16°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale