Directorul Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA), Petre Stanciu, a fost condamnat definitiv, miercuri, de magistratii Curtii de Apel Bucuresti la un an si zece luni de inchisoare cu executare, in dosarul in care a fost trimis in judecata in 2007 de procurorii DNA, alaturi de alte persoane din conducerea institutiei, pentru un prejudiciu de 550.000 de lei produs Institutului.
UPDATE: Directorul general si directorul economic al INHGA au fost demisi in urma deciziei instantei, iar Corpul de control al ministrului Mediului va verifica activitatea institutiei.
Ministerul Mediului a anuntat, miercuri, ca a fost luata decizia demiterii din functie a directorului general si al directorului economic al Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, in urma deciziei Curtii de Apel Bucuresti de condamnare a acestora, transmite Mediafax.
In locul celor doi directori vor fi numiti interimari din randul angajatilor Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor.
Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, a trimis Corpul de Control sa verifice activitatea INHGA, urmand ca in functie de rezultatele controlului sa fie luate masuri suplimentare, a precizat sursa citata.
Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor este in directa subordonare a Administratiei Nationale Apele Romane, institutie care la randul sau se afla in coordonarea Ministerului Mediului si Padurilor. Numirea si eliberarea din functie a directorului general al INHGA se realizeaza prin decizia directorului general al ANAR.
Initial, Petre Stanciu fusese condamnat, in noiembrie 2011, de Judecatoria Sectorului 1, la un an si zece luni de inchisoare, insa cu suspendarea executarii pedepsei, scrie Agerpres.
In acelasi dosar, Curtea de Apel Bucuresti a mentinut condamnar