Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO "Amendamentele Severin"/ Cum se vor schimba regulile UE după scandalul Euroşpaga

Publicat in Adevarul, vineri 1 aprilie 2011 ·

Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a propus schimbări importante în regulile instituţiei după "comportamentele dezamăgitoare" ale unor euro-deputaţi în scandalul „Mită contra amendamente" declanşat în urma investigaţiilor The Sunday Times.

Buzek le-a trimis liderilor grupurilor politice din Parlamentul European o scrisoare, pe care Adevărul Europa a văzut-o, în care cere ca regulamentele în privinţa intereselor eurodeputaţilor să fie mai stricte, iar lobbiştii să fie mai atent controlaţi şi înregistraţi.

1. Înregistrarea obligatorie a lobbiştilor - Mulţi dintre noi, spune Buzek, pledează de multă vreme pentru înregistrarea obligatorie, într-un registru, a tuturor lobbiştilor, în timp ce alţii caută să aibă acces pentru a influenţa procesul decizional din cadrul instituţiilor UE. În ciuda eforturilor uriaşe ale colegei noastre, Diana Wallis, vicepreşedinte al PE, şi ale partidul său, am reuşit să introducem doar un registru de înregistrare voluntară şi numai în două din instituţiile europene. Parlamentul cred că ar trebui să propună Comisiei Europeane ca legislaţia să stabilească registrul obligatoriu pentru lobbişti în toate instituţiile UE.

2. Reguli mai stricte de acum. În al doilea rând, trebuie să intervenim în propriile reguli interne în privinţa accesului în Parlamentul European a celor care reprezintă anumite interese. Ar trebui să introducem de facto un registru propriu de înregistrare obligatorie până la stabilirea unuia pentru toate instituţiile. La solicitarea mea, Secretariatul General al PE solicită acum înregistrarea zilnică a lobbiştilor chiar dacă aceştia deţin permis pentru un an, pentru a putea vedea cu cine se întâlnesc sau la ce şedinţe participă.

3. Orice interes declarat în scris. În al treilea rând, cerinţele proprii ale Parlamentului cu privire la ceea ce constituie un comportam

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 37 minute
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum o ora
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum o ora
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Hunedoara: Şapte bărbaţi, răniţi după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet/ Traficul pe DN 7 este blocat - FOTO

News.ro acum o ora
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, marţi seară, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. Traficul pe DN 7

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 3 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 3 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 6 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Aripa armată a Hamas face apel la o escaladare pe toate fronturile împotriva Israelului

Ziare.com acum 46 minute
La 200 de zile de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, în Fâşia Gaza, la 7 octombrie, Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor armate al-Qassam ale Hamas, a făcut apel, într-un discurs televizat, la o escaladare pe toate fronturile,

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°