Din cei 10 senatori şi deputaţi rămaşi fără mandat în primul an de legislatură, şapte şi-au pierdut postul din cauza problemelor cu legea
Parlamentul obez ales în luna decembrie 2012 începe uşor-uşor să se subţieze, ca urmare a problemelor penale cu care se confruntă aleşii. Dacă la începutul legislaturii au depus jurământul 176 de senatori, numărul acestora a scăzut la 172. Primul care a„ dezertat“ din rândurile senatorilor a fost Dan Voiculescu, liderul din umbră al PC. La sfârşitul lunii ianuarie, la prima intervenţie în plenul Senatului, Dan Voculescu a anunţat, inopinat: „Pentru că există un dosar în justiţie în care am fost implicat, am luat decizia ca de azi să renunţ la imunitatea parlamentară, astfel încât justiţia să îşi facă treaba. Demisionez din Senat“.
Motivul invocat de Voiculescu a fost fals, pentru că un parlamentar nu are imunitate în faza în care ajunge în faţa instanţei de judecată, ci într-o etapă anterioară, în care este cerută arestarea preventivă. Motivul demisiei a fost altul: tergiversarea dosarului. Practic, în momentul în care şi-a dat demisia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) - care îl judeca pe Voiculescu în calitate de parlamentar - a fost nevoită să trimită dosarul la Tribunalul Bucureşti.
„Metoda Voiculescu“ a fost uzitată şi de senatorul UDMR Olosz Gergely, care a demisonat din Parlament în luna mai pentru a scăpa de judecata ÎCCJ. Tribunalul Bucureşti a decis să-l condamne la şapte ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Ulterior, Curtea de Apel a anulat condamnarea, dar procesul este încă în desfăşurare.
Fostul senator PPDD Antonie Solomon a înlocuit costumul cu uniforma vărgată, după ce ÎCCJ l-a condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi fals intelectual. Toni Greblă este ultimul senator care şi-a dat demisia, dar nu pentru a fugi de justi