Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deştepţi degeaba

Publicat in Jurnalul, joi 29 august 2013 ·

Am citit un articol despre românii care au schimbat lumea, de la Palade şi Coandă, la Paulescu şi Aslan, şi mi-am amintit brusc de declaraţia preşedintelui Băsescu de anul trecut. El spunea că dăm lumii elite în toate domeniile, ceea ce se verifică cu locul 12 mondial deţinut la exodul de creiere şi cu faptul că vedem mereu olimpici la tv care aduc ţării medalii de aur. Din păcate însă, România nu e cunoscută doar pentru George Emil Palade - laureat Nobel pentru medicină -, ci şi pentru obiceiul statului şi al antreprenorilor de a nu-şi onora contractele. Adică suntem un popor deştept, dar şi campioni la arierate. Iar dacă e să analizăm topul competitivităţii ne remarcăm prin lipsa de transparenţă a actului de guvernare, favoritism în deciziile guvernului, risipirea banului public etc. E suficient să fim inteligenţi dacă partenerii nu pot avea încredere în noi? Oare cât de mult contează că nu ne respectăm cuvântul dat?

Gustave Le Bon scria într-o carte din 1920 - Psihologia timpurilor noi - că foarte puţini oameni înţeleg că educarea caracterului e mult mai importantă decât cea a inteligenţei. Şi preciza că dacă şaizeci de mii de englezi ţin sub obroc trei sute de milioane de hinduşi, la fel de inteligenţi ca şi ei, asta se întâmplă datorită caracterului britanicilor. Iar dacă spaniolii nu au adus decât anarhie în America de Sud, acest lucru s-a produs din cauza defectelor lor de caracter. Şi una e America Latină unde absenţa moralităţii depăşeşte tot ceea ce cunoaştem noi mai rău în Europa, după cum remarcă Le Bon, şi alta-i America de Nord, unde cetăţenii SUA au înţeles că trebuie să acţioneze asupra caracterului. Aceste popoare vor rămâne superioare - crede Le Bon - fie şi numai pentru acest fapt în faţa altor popoare în care educaţia pur livrească nu se adresează decât inteligenţelor, nu şi caracterelor.

Concluzia aparţine tot lui Gustave Le

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

VIDEO Un nou schimb de mesaje Piedone-Ciolacu: „Nu mă retrag și nu negociez” / „Am încheiat orice dialog”

HotNews acum 31 minute
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a transmis, joi, un nou mesaj pentru PSD, care i-a cerut să se retragă din cursă și să o susțină pe Gabriela Firea. „Nu mă retrag şi nu negociez cu nimeni”, afirmă Piedone. La rândul l

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 28 minute
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 3 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Marcel Ciolacu despre Clotilde Armand, trimisă în judecată: „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, într-o conferință de presă, că Clotilde Armand, care a fost trimisă în judecată, „să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”. „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mo

Turneul final al Billie Jean King Cup se va juca în format eliminatoriu. România îşi va afla adversara la 30 aprilie

News.ro acum o ora
Turneul final al Billie Jean King Cup se va disputa sub formă de tablou eliminatoriu, la Sevilla, între 12 şi 20 noiembrie, a anunţat joi Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), care gestionează competiţia. "Ţinând cont de feedback-ul primit de la

Cătălin Drulă: Când un regim devine opresiv, rezistenţa devine o datorie / Preşedintele USR consideră că împotriva lui Clotilde Armand a fost deschis un dosar absurd

News.ro acum 25 minute
Preşedintele USR Cătălin Drulă denunţă hărţuirea candidaţiilor Dreapta Unită la alegerile locale cu dosare inventate de procurorii manevraţi de PSD şi PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°