Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valva din inimă care şuieră

Publicat in Jurnalul, duminică 17 iulie 2011 ·

Foto: Thinkstock Uneori părinţii sunt speriaţi când medicii, ascultând inima copilului, declară că se aude un suflu sistolic. Au auzit ei că poate fi un defect la inimă, iar soluţia este operaţia pe cord deschis. Realitatea este că la unii dintre aceşti copii, suflul în neregulă dispare de la sine odată cu ajungerea la pubertate. La unii, suflul sistolic este chiar o boală şi este necesară remedierea prin intervenţie chirurgicală pe cord. Suflul sistolic e un şuierat care arată o funcţionare incorectă, o disfuncţie a valvei mitrale. Explică profesorul doctor Horaţiu Moldovan, şeful Secţiei de chirurgie cardiacă I de la Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C.Iliescu” Fundeni, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale. Valvele sunt un fel de supape care nu lasă sângele să circule decât într-o singură direcţie, din atrii în ventricule. Valva mitrală se află între ventriculul stâng şi atriul stâng.

Atriul stâng este cât o mandarină, iar ventriculul stânge este şi el de dimensiunea unei mandarine, dar este ţuguiat ca o jumătate de minge de rugby. Sângele care s-a oxigenat în plămâni ajunge în atriul stâng, este împins în ventriculul stâng, care-l pompează spre toate ţesuturile orga­nismului. Fibrilaţia în atriul stâng se tratează. Dar fibrilaţia în ventriculul stâng duce la stop cardiac şi la moarte.

La unii oameni rezistenţa structurilor valvei mitrale este mai scăzută. Cele două foiţe ale valvei se măresc, nu se mai sprijină una pe alta şi apare defectul de valvă mitrală, prolapsul de valvă mitrală. Valva defectă nu mai închise bine orificiul dintre atriul stâng şI ventriculul stâng. Ea seamănă cu o uşă dată peste cap care nu mai închide bine. Iniţial, boala produce doar un suflu la ascultarea cordului şI bolnavul trebuie supravegheat. Suflul arată că sângele are un reflux care se întoarce anormal în atriu. Dacă refluxul de sânge şuierător e mic nu trebuie

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 3 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 5 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 6 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 7 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 11 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 3 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°