Pentru această seară, Udrea a plănuit o petrecere tematică, în alb, la care, spune ea, i-a invitat pe toţi cei care i-au fost aproape în ultimii 20-30 de ani. O invitaţie i-a fost adresată şi preşedintelui Traian Băsescu, anunță realitatea.net.
„Este o petrecere white party, e în mijlocul iernii. Este totul neatins, ca la început, am invitat toţi colegii, oameni care mi-au fost alături toată viaţa, toţi cei care au fost alături de mine. Dezavantajul e că eu sunt născută după Crăciun şi mulţi au programul făcut. I-am invitat pe toţi cei care au trecut prin viaţa mea în ultimii 30 de ani. Voi vedea câţi ajung. Este un moment de care vreau să ne bucurăm, e perioada sărbătorilor”, a spus Udrea, la Realitatea Tv.
Întrebată dacă este împlinită şi în plan personal, ca femeie, Udrea a răspuns: "Eu simt că am făcut ceea ce am vrut să fac. Sigur, nu toate lucrurile care s-au întâmplat în viaţa mea au fost aşa cum aş fi vrut eu să se întâmple, însă le-am luat ca atare, pentru că viaţa nu este numai cum vrei tu să fie. Nu depinde numai de tine. Per total, sunt mulţumită cu viaţa mea aşa cum este astăzi şi, sigur, mai sunt lucruri de adăugat. Mai sunt lucruri pe care să le fac inclusiv în viaţa personală şi sper că, la 40 de ani, acest capitol nu este la finalul lui, dimpotrivă."
Păstrând registrul, întrebată dacă are în plan un copil, a răspuns: "De ce nu? Azi vedem că se poate şi din punct al vederii al acceptării opiniei publice şi din punct de vedere fiziologic să ai un copil la 50 de ani. Deci 40 este o vârstă pozitivă."