Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă una şi te duci! Levi pleacă dacă nu învinge Sportul! Ce a discutat Becali cu apropiaţii săi

Publicat in Pro Sport, marți 20 septembrie 2011 · ·

Helmut Duckadam este primul oficial al Stelei care critică public jocul roş-albaştrilor sub comanda lui Roni Levi. Totodată, chiar dacă Gigi Becali nu l-a atacat sub nicio formă pe antrenorul israelian, mai mult ca sigur acesta va fi demis dacă formaţia sa nu va câştiga jocul cu Sportul din următoarea etapă.

După ce Oţelul Galaţi a câştigat ultima ediţie de campionat, Gigi Becali a declarat public că, începând din acest sezon, vom asista din nou la o hegemonie a Stelei pe plan intern. "Gata, m-am făcut destul de râs în ultimii cinci ani. O să vedeţi că acest nou campionat va fi câştigat de Steaua fără probleme. Acum, Mihai Stoica are timp berechet să se ocupe de bunul mers al echipei, iar el o să aducă ce antrenor crede de cuviinţă că e cel mai bun pentru Steaua", spunea la vremea respectivă Gigi Becali.

11 puncte pierdute, doar 10 câştigate

Timpul s-a scurs, iar satisfacţiile pentru Becali au întârziat să apară. Steaua plăteşte tribut meciurilor din trei în trei zile, având rezultate în Europa, dar cedând lamentabil în Liga I. La un calcul simplu se poate observa că Steaua a pierdut 11 puncte în acest campionat şi a câştigat doar 10. Şansele la titlu se risipesc încet, dar sigur. De aceea, Becali e plin de nervi după ultimul eşec. Nu a digerat bine nici declaraţia lui Levi după eşecul cu Pandurii, tehnicianul spunând că Steaua nu a mai cucerit titlul de cinci ani, dar nici acum nu e pregătită să-l câştige. "Păi, atunci la ce a mai venit?", a izbucnit Becali când a auzit despre această declaraţie.

Avertismentele din partea patronului nu s-au oprit aici. "Nu se poate aşa ceva! I-am spus lui Levi încă de la început că nu accept să fiu umilit de echipe mai slab cotate ca Steaua. Cum să mă bată pe mine Astra, Gaz Metan sau Lignitul Tg. Jiu? Dacă nu batem Sportul, atunci la revedere!", le-a spus Becali apropiaţilor după ultima ispravă,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 17 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 30 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 35 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 57 minute
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 17 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum 49 minute
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Alina Gorghiu, despre cazul 2 mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 37 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 3 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°