Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mureşenii au protestat în urma tăierii copacilor de pe strada Mihai Viteazul

Publicat in Adevarul, luni 15 aprilie 2013 ·

Lucrările de reabilitare a străzii Mihai Viteazul a implicat tăierea mai multor copaci bătrâni aflaţi pe marginea drumului, strada urmând să fie lăţită cu peste doi metri. Totuşi, lipsa copacilor nu face altceva decât să completeze peisajul deloc ”verde” oferit de majoritatea locurilor circulate din oraş.

Protestul a fost irganizat de organizaţia mureşeană a UDMR, alături de reprezentanţi ai mai multor organizaţii ecologice din oraş. ”Încercăm să tragem un semnal de alarmă faţă de ce se întâmplă în oraş. În oraşul nostru, copacii bătrâni se taie, se adoptă o hotărâre de Consiliu fără ca lumea să ştie, fără să fie consultaţi locuitorii oraşului, cum ar fi normal. Oameni fără cunoştinţele necesare, de rea credinţă, pentru care natura nu înseamnă nimic, pur şi simplu taie copacii. Fac un apel la organele de drept să înceapă urmărirea penală penală a celora care au dispus şi au tăiat copacii, să vadă dacă acest lucru a fost făcut legal sau nu", a declarat Gyorgy Frunda, consilierul onorific al lui Victor Ponta, prezent la manifestaţia organizată ieri la Târgu-Mureş.

Flash-mob-ul organizat la Ceasul Floral din Piaţa Trandafirilor s-a bucurat de prezenţa a peste o sută de persoane, protestul fiind unul paşnic, lipsit de orice fel de incidente. Totuşi, mureşenii prezenţi la manifestaţie au transmis o serie de mesaje dure la adresa consilierilor locali care au aprobat tăierea copacilor nu doar de pe strada Mihai Viteazul, ci de pe majoritatea arterelor intens circulate din oraş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 53 minute
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum o ora
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum o ora
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 3 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Hunedoara: Şapte bărbaţi, răniţi după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet/ Traficul pe DN 7 este blocat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, marţi seară, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. Traficul pe DN 7

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 3 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 3 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 6 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Aripa armată a Hamas face apel la o escaladare pe toate fronturile împotriva Israelului

Ziare.com acum o ora
La 200 de zile de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, în Fâşia Gaza, la 7 octombrie, Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor armate al-Qassam ale Hamas, a făcut apel, într-un discurs televizat, la o escaladare pe toate fronturile,

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°