Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de timişoreni se înghesuie să-şi înscrie maşinile. Află cât trebuie să stai la coadă la RAR

Publicat in Adevarul, vineri 17 decembrie 2010 ·

Timişorenii se înghesuie pe ultima sută de metri să-şi înscrie maşinile la mâna a doua anul acesta, înainte ca taxele să crească din nou. La Registrul Auto de pe Calea Torontalului este plin de maşini iar la Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din mall cererile parcă nu se mai termina.

Numărul cererilor de înmatriculări auto din primele săptămâni ale acestei luni este aproape egal cu numărul total de cereri dintr-o lună normală. În luna ianuarie a anului 2010 au fost eliberate peste 2.200 de taloane de înmatriculare. De la începutul lunii decembrie, peste 2.100 de timişoreni şi-au înscris maşinile. „Lumea vrea să-şi înmatriculeze maşinile pentru că oamenii s-au speriat că o să crească taxa pe poluare. Ca o observaţie, a crescut numărul vehiculelor uzate, importate, în principiu", a spus Dinu Leiva, şeful Biroului Inmatriculări şi Evaluări Vehicule. În cursul anilor, nu au fost înregistrate fluctuaţii mari în numărul celor care şi-au înregistrat maşinile. „În noiembrie, decembrie a crescut volumul de muncă", a mai spus comisarul Dinu Leiva.

La RAR coada este lungă şi oamenii aşteaptă aproape jumătate de zi pentru a-şi scoate certificatele. "Stau pentru cartea de identitate. Am cumpărat maşina şi acum vreau să o înmatriculez până nu cresc taxele. Acum e 400 şi ceva de euro taxa, după 1 ianuarie e cu 50 la sută mai mult",a spus Alexandru Marcoane, de 23 de ani, unul dintre şoferii care au aşteptat astăzi mai bine de două ore la coadă.

Chiar dacă şoferii se programează pentru inspecţia tehnică, aşteptarea poate fi foarte lungă. „Aşteptăm de la ora 11.00. Ideea este să plătim înainte să crească taxele. Maşina este cumpărată de acum o lună şi taxa ar fi undeva la 800 de euro, iar de la anul cred că se va scumpi cu mai bine de jumătate", a spus Ana-Maria Hărăguş. Chiar şi şoferii care îndur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 6 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 5 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 10 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum 40 minute
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 11 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 10 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 8 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

4°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°