Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai puţin gaz rusesc pentru Europa dacă Kievul fură din conducte

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 12 noiembrie 2009 ·

Rusia va reduce livrările către Europa, prin Ucraina, dacă aceasta din urmă nu îşi va achita facturile şi va sustrage ilegal gaze naturale, a declarat, ieri, şeful guvernului de la Moscova, Vladimir Putin, citat de France Presse.

„Dacă partenerii noştri plătesc pentru propriul consum, ei vor primi gaze, iar dacă nu plătesc, nu vor primi, însă dacă nu primesc se vor servi din gazoductele de tranzit. În cazul în care vor face acest lucru, vom reduce livrările”, a spus Putin într-o conferinţă de presă, la finalul unei întâlniri avute la Moscova cu omologul său austriac, Werner Faymann.

Campania electorală, motiv de îngrijorare

Săptămâna trecută, premierul rus avertizase că exista riscul ca Ucraina, grav afectată de criza economică, să nu îşi poată plăti factura aferentă lunii octombrie.

În cele din urmă însă, aceasta a fost achitată. Orice indiciu privind apariţia unor noi tensiuni între Moscova şi Kiev reprezintă o sursă de îngrijorare pentru Uniunea Europeană, având în vedere că un sfert din gazele consumate în UE provin din Rusia, iar 80 la sută dintre acestea tranzitează Ucraina.

În opinia lui Vladimir Putin, adevărata problemă este campania electorală pentru prezidenţialele din Ucraina, din 17 ianuarie, în care sunt implicaţi şeful statului, Viktor Iuşcenko, dar şi premierul Iulia Timoşenko.

La sfârşitul lunii trecute, Putin l-a acuzat explicit pe Iuşcenko de faptul că blochează plăţile pentru gazele livrate Ucrainei de către Rusia. La rândul lor, ucrainenii bănuiesc că Moscova încearcă să influenţeze, prin diverse mijloace, evenimentele de pe scena politică de la Kiev.

Soluţia South Stream

Şeful guvernului rus a mai spus ieri că proiectul gazoductului South Stream, care va permite Moscovei să exporte gaze naturale în Uniunea Europeană ocolind Ucraina, „va dis

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 24 minute
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum o ora
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum o ora
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 5 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Sorin Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în IULIE

Gandul acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, că Centura Timişoarei merge într-un ritm foarte bun, urmând ca în iulie, anul acesta, să fie dată în circulație. Infrastructură modernă să ştiţi că în acest moment se construieşte peste tot

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum o ora
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 5 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°