Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum va evolua puterea de cumpărare a românilor

Publicat in Adevarul, joi 21 aprilie 2011 ·

Creşterea salariilor medii nete va fi depăşită în acest an de avansul preţurilor în nord-estul ţării, dar va devansa semnificativ media scumpirilor în centru, sud-est şi sud-vest. „Adevărul“ vă prezintă evoluţia salariului real (câştig minus inflaţie) din 2011 în fiecare judeţ, adică harta puterii de cumpărare realizată pe baza prognozelor oficiale.

După cum bine ştim cu toţii, puterea noastră de cumpărare scade dacă preţurile cresc mai mult decât veniturile şi creşte dacă avansul câştigurilor depăşeşte scumpirile. Statistic vorbind, acest indicator se numeşte salariu real, iar evoluţiile din ultimii doi ani arată că puterea noastră de cumpărare a scăzut dramatic, pentru că avansul preţurilor a fost mult mai mare decât al veniturilor.

Ce se va întâmpla în 2011? Pentru a răspunde la această întrebare vom compara evoluţia salariului mediu din fiecare judeţ, estimată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), cu evoluţia inflaţiei prognozate de FMI, BNR şi principalele bănci comerciale. Cea mai optimistă medie generală a acestor prognoze ar putea fi, pentru 2011, de 4,2%, rezultată dintr-un minim de 3,9% estimat de Banca Naţională şi un maxim de 4,5% estimat de economiştii băncilor comerciale.

Aşadar, având în vedere o posibilă inflaţie de 4,2%, observăm pe harta noastră că există mai multe judeţe în care, chiar dacă România va ieşi din criza economică, oamenii vor continua să piardă din puterea de cumpărare, salariul lor real ieşind pe minus şi în acest an. Pe de altă parte însă, avem şi judeţe în care veniturile vor creşte mult peste preţuri, astfel că oamenii vor simţi inclusiv în buzunar că am ieşit din criză.

Cea mai mare creştere a salariului real ar putea fi în judeţul Caraş Severin (+5%), iar cea mai mare scădere - în Neamţ (-1,2%). Creşteri semnificative ale puterii de cumpărare, de peste 2%, se mai pot înregistra în Arad, Buzău,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 32 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°