"Când noi vorbim despre summituri, tratate de asociere şi liber schimb sau regim de vize liberalizat, cetăţenii Republicii Moldova trebuie să înţeleagă că vorbim despre locuri de muncă, stabilitate, viitor mai bun pentru copiii lor şi prosperitate!".

Autorul acestei fraze, şeful diplomaţiei olandeze, Frans Timmermans, a înţeles cel mai bine că dilemele în care se zbate Republica Moldova sunt generate, în principal, de blocajul de comunicare dintre autorităţile de la Chişinău şi populaţie şi a încercat o traducere a mesajelor diplomatice care le sunt fluturate zilnic pe la urechi moldovenilor.

Oamenii cu cele mai mici venituri din Europa nu sar până în pod de fericire când le vorbeşti despre realizare aquis-ului comunitar, implementarea reformelor sau integrare în structurile lumii civilizate. Ei aşteaptă ca, în sfârşit, după mai bine de două decenii de aşteptare, lupta pentru existenţă cotidiană să se transforme în ceea ce se poate numi viaţă. Mesajele liniştitoare privind certitudinea traseului european, îmbunătăţirea infrastructurii şi optimismul privind parafarea tratatelor aprofundate la Vilnius nu îl încăzesc pe pensionarul care, după o muncă de o viaţă, e recompensat cu sume mizere.

Pe acest factor mizează şi cei alde Rogozin, care vin la Chişinău cu mâna în buzunar şi râd sarcastic în nasul populaţiei, proferând ameninţări ţintite către instinctele primare umane. Ne place sau nu, la 22 de ani de la Independenţă, o bună parte a populaţiei Republicii Moldova reacţionează paranoic la avertismentele agresive venite din partea Kremlinului, în vreme ce rămâne autistă la semnalele pozitive, dar alambicate, ale Occidentului. Semn că amintirea traumelor din istoria relativ recentă, cu execuţii, condamnări, deportări este mult mai vie decât poveştile despre prosperitate şi bunăstare aduse cu ei de "la Italea" de posesorii de paşapoarte europene. Prinşi î