Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BERD: Suntem de acord cu preşedintele român. Orice recapitalizare a băncilor trebuie să fie benefică întregului grup

Publicat in Adevarul, marți 25 octombrie 2011 ·

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este de acord cu mesaj preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia recapitalizarea grupurilor bancare nu trebuie să se realizeze prin retrageri de capital din subsidiare, potrivit economistului şef adjunct al instituţiei, Jeromin Zettelmeyer.

"Suntem de acord cu mesajul preşedintelui român că orice recapitalizare trebuie să fie benefică grupului pe ansamblu", a declarat Zettelmeyer, potrivit EUobserver.

Ţările din Europa Centrală şi de Est sunt îngrijorate că planurile referitoare la recapitalizarea marilor grupuri bancare vor permite o retragere puternică de fonduri, punând în pericol economiie din regiune. Băncile din Franţa, Austria sau Grecia deţin o pondere importantă în capitalul sistemelor din regiune.

De exemplu, jumătate din sectorul bancar românesc este controlat de bănci austriece şi elene, printre care Erste, Raiffeisen, Alpha Bank sau EFG Eurobank.

La finele primului semestru din acest an, băncile cu capital grecesc deţineau o cotă de piaţă de 38,8% în activul agregat al sistemului bancar românesc, fiind urmate de cele cu capital austriac – o cotă de 15,5%. Capitalul grecesc a rămas majoritar în rândul băncilor cu capital străin din România (30%), urmat de cel austriac (21%) şi de cel francez (4,3%).

Banca Naţională a României a cerut subsidiarelor locale ale băncilor străine să crească nivelul capitalului dacă băncile-mamă se confruntă cu dificultăţi din cauza expunerii pe Grecia.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat zielele trecute că nu poate fi acceptată o recapitalizare care să fie adusă la volumele necesare prin retragere de bani.

“Întârzierea în decizii ne-a creat probleme deosebite şi în ceea ce priveşte chiar finanţarea deficitelor şi a datoriilor pe care le aveam pentru acest an. Am ajuns să ne împrumutăm la preţuri mai mari, deci la dobânzi mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 3 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum o ora
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 58 minute
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 2 ore
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 5 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale