DÂRZI. Membrii tribului hmong, soldaţi uitaţi ai Statelor Unite, continuă să lupte împotriva regimului comunist din Laos, deşi au trecut 35 de ani de la sfârşitul războiului din Vietnam. Sursa: Reuters
A trecut atât de multă vreme de la sfârşitul acestui conflict, încât nici măcar filmele despre războiul din Vietnam nu mai sunt la modă. La 35 de ani de la căderea Saigonului, pentru câteva mii de oameni luptele nu s-au sfârşit niciodată. În jungla din Laos, câteva mii de foşti soldaţi antrenaţi şi finanţaţi de CIA sunt vânaţi şi ucişi constant de armata locală.
Poveştile tulburătoare ale unei gherile rămase fără ideologie şi susţinere au apărut abia în ultimii ani, pentru că, mult timp, SUA nu au recunoscut existenţa acestor soldaţi lăsaţi de izbelişte.
Gherila foamei
„Toţi au căzut la pământ plângând isteric şi cerşind ajutor. Bătrânele tremură de emoţie când ne povestesc despre ororile prin care au trecut, iar copilaşii se smiorcăie la prima lor întâlnire cu nişte străini”, cam aşa descrie reporterul „The Independent” intrarea într-unul dintre satele ascunse ale foştilor luptători anticomunişti hmong, la care a ajuns după câteva zile de marş chinuitor prin junglă. Nu s-a întâmplat la sfârşitul războiului, nici măcar anul trecut.
Reportajul a fost scris săptămânile trecute, deşi oficial în munţii din Laos acest trib nu există. Adunaţi în grupuri de câteva familii, aceştia trăiesc o viaţă de coşmar. Hăituiţi şi vânaţi de soldaţi şi de poliţie, sunt în permanentă mişcare. Nu pot cultiva orez, nu pot vâna pentru că ar atrage atenţia şi nu se pot stabili nicăieri.
Într-un grup sunt doar câţiva foşti luptători în războiul americanilor. Grosul îl reprezintă urmaşii acestora şi familiile lor, în general copii cu burţile umflate de foame. Aceştia nu au cunoscut altceva în viaţă decât fugă, foame ş