Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înapoi în viitor. „8 Într-o barcă“ sau „Şcoala vedetelor“ la indigo

Publicat in Adevarul, joi 10 octombrie 2013 ·

Prima ediţie a emisiunii-concurs „8 Într-o barcă“, difuzată miercuri seara, la TVR 2, a adus în faţa telespectatorilor zece tineri talentaţi, unii dintre ei cu voci foarte bune, care au participat în trecut la alte talent-show-uri. Producţia realizată de Titus Mutnteanu şi prezentată drept noua „Şcoală a vedetelor“, a fost o copie aproape fidelă a emisiunii care făcea furori în anii ’90, încremenită parcă în acea epocă.

Cei zece concurenţi selectaţi pentru acest talent-show (opt titulari şi două rezerve) au susţinut mai multe momente muzicale, combinate cu actorie sau dans. Printre protagonişti s-au numărat şi figuri deja cunoscute publicului: surorile Andreea şi Francesca Ilie (semifinaliste la cea de-a treia ediţie a concursului „Românii au talent“), Alma Boiangiu (semifinalistă la prima ediţie a concursului „Românii au talent“), Noni Ene (fost reprezentant al României la Eurovision Junior în 2004).

Nu doar concurenţii au avut emoţii, ci şi prezentatoarea Alexandra Păcuraru, care a introdus primul moment al serii, o scenă din musicalul „Poveste din Cartierul de Vest“ drept „Povestiri din Cartierul de Vest“ („West Side Story“).

Toate momentele din emisiune – individuale sau colective - au fost momente muzicale, în care concurenţii şi-au putut demonstra nu numai calităţile vocale, ci şi talentele actoriceşti sau de dansatori. Printre piesele alese de ei s-au numărat „Someone Like You“, a interpretei Adele (o melodie omniprezentă la talent-show-uri), „Unchain My Heart“ a lui Joe Cocker sau „Beautiful Lover“, a lui Beyonce sau „You Lost Me“, a Christinei Aguilera.

Alma Boiangiu FOTO Facebook

Deşi ajutaţi de calităţile native, ei n-au prea fost puşi în valoare de scenografie sau decoruri, ce păreau încremenite în timp, pe vremea când Titus Munteanu, unul dintre cei mai valoroşi producători din TVR, era premiat la Montreux, cel mai ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul a lansat un atac asupra Iranului

HotNews acum 2 ore
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP. Soldati israelieni, p

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 2 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 8 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 7 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 5 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 12 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 13 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°