Există, cu o terminologie clasică, însă speculativă la Blaga şi Cioran, pe care o adaptez necesităţilor mele socio-istorice, culturi majore şi culturi minore.

Primele se definesc prin policentrism - nu doar geografic, ci şi în privinţa dezvoltării echilibrate a domeniilor culturii, celelalte sunt mono-centrate, pe folclor şi literatură, iar în cuprinsul literaturii pe poezie. Să nu fiu înţeles greşit!

Nu desconsider poezia, eu scriu şi public poezie!, însă culturile centrate literar, mai ales în jurul poeziei, sunt culturi minore. Cultura noastră a fost aproape mereu una minoră, începând aventura majoratului pe mijlocul secolului al XIX-lea - a durat un secol, fiind întreruptă de instalarea comunismului.

Ce s-a întâmplat pe la mijlocul secolului cu pricina? S-a întâmplat că literatura şi-a pierdut rolul central, apărând şi alte centre precum filosofia, ştiinţele antropologice, artele vizuale, cele ale spectacolului, arta sunetului, ştiinţele exacte. Pe de altă parte, în literatura ca atare, am asistat la un proces de diversificare, prin dezvoltarea romanului, a artei dramatice, eseului, istoriei şi criticii literare. Prin urmare, în acel interval, cultura noastră a făcut un pas important - nu şi decisiv - spre majorat. Regimul comunist a frânt acest proces care mergea, deşi tardiv faţă de alte spaţii culturale, în mod ca şi „natural". Literatura - una ideologizată şi cenzurată! -, iar în cadrul literaturii, poezia - din pricina funcţiei „mobilizatoare" - au parcurs un proces de re-centrare, pe când celelalte dimensiuni ale culturii au intrat în disoluţie.

Filosofia a fost înlocuită, aproape integral, cu doctrina marxist-leninistă, disciplinele antropologice - laolaltă cu cibernetica şi genetica! - au dispărut în 1948, printr-un ucaz al lui Stalin, ca „ştiinţe burgheze". Şi în ciuda admiraţiei categorice faţă de ştiinţa propriu-zisă, aceas