Chiar dacă problema străzilor din Târgu-Mureş e departe de a fi rezolvată, şoferii fiind exasperaţi de gropile care au pus stăpânire pe majoritatea drumurilor din oraş, nouă dintre acestea vor fi modernizate începând de mâine.
Astfel, străzile Şurianu, Arinului, Sudului, Remetea (tronsonul V), Subpădure, Dealului, Turzii, Izvorului şi Aleea Covasna vor trece printr-un proces complet de reabilitare, la finalul căruia vor dobândi un aspect civilizat şi, cel mai important, părţile carosabile nu vor mai avea denivelări sau gropi.
Lucrările vor începe mâine dimineaţă, iar şoferii sunt rugaţi să nu oprească, să nu staţioneze şi să nu parcheze în zona de lucru pe durata execuţiei lucrărilor, pentru a nu perturba activitatea şi ritmul de lucru al utilajelor. În plus, autorităţile locale le-au transmis şoferilor rugămintea de a respecta semnificaţia indicatoarelor rutiere amplasate pe durata execuţiei lucrărilor şi de a circula preventiv în zonele menţionate, astfel încât să fie eliminat pericolul producerii unor accidente în zona de şantier.
Din păcate pentru şoferii mureşeni, majoritatea străzilor din oraş suferă după topirea zăpezilor, fiind acoperite de gropi sau având denivelări care afectează circulaţia rutieră. Problemele vor continua, se pare, întrucât municipalitatea nu deţine fondurile necesare pentru a repara toate drumurile problematice din oraş.