Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce învaţă şi cum trăiesc voluntarii străini în familii moldoveneşti

Publicat in Adevarul, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Moldovenii care adăpostesc în casele lor tineri din toată lumea îi învaţă limba română şi cum să prepare bucate tradiţionale. Uneori, se ataşează ca de propriii copii şi menţin legătura cu ei după despărţire.

Republica Moldova nu mai este demult o destinaţie necunoscută pentru străinii dornici să se implice în diverse proiecte sociale. Voluntarii care ajung aici fie locuiesc împreună, în apartamente închiriate, fie preferă să se cazeze la localnici, pentru a cunoaşte mai bine cultura noastră. Moldovenii care îi primesc în casele lor spun că unii se încadrează perfect în societatea noastră, alţii sunt mai reticenţi, însă, cu timpul, se ataşează de toţi ca de proprii lor copii.

Este şi cazul familiei Furdui din Capitală care găzduieşte activişti de peste hotare de cinci ani. „Fata mea a fost plecată în Lituania ca voluntar. I-a plăcut foarte mult şi, când a revenit acasă, ne-a sugerat să găzduim şi noi tineri din străinătate. Ne-am gândit că avem un apartament încăpător. În plus, puteam să renunţăm oricând. Aşa că am încercat“, povesteşte Elena Furdui (58 de ani), muncitoare la uzina de pompe. De atunci a cazat peste 30 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, din toate colţurile lumii: Italia, Spania, China, Japonia, Franţa, Marea Britanie, Germania etc.

FAC ZEAMĂ ŞI PLĂCINTE

Îi ţin minte pe toţi după nume şi ţara de origine, chiar dacă i-au completat familia numai pentru câteva săptămâni sau luni. „Unii au stat două săptămâni, alţii – şi un an. Cei care rămâneau pe mai multă vreme făceau şi cursuri de limba română. De exemplu, primele venite au fost două tinere din Germania şi Franţa. Nişte fete de nota zece! Ne-am înţeles de minune, am continuat să comunicăm şi după ce au plecat. Una dintre ele s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit apoi cu un moldovean“, spune femeia zâmbind.

Deşi este sociabilă şi ar vrea să-i înveţe cât mai mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum o ora
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum 52 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 3 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 4 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 2 ore
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 2 ore
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

11°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°