Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uite cu ce aparate performante s-au „înnoit“ clinicile de stat

Publicat in Adevarul, luni 9 aprilie 2012 ·

La Centrul Republican de Diagnosticare au fost puse în funcțiune nouă dispozitive medicale de imagistică. Toate sunt incluse în pachetul de asigurare obligatorie.

Din acest an ne putem depista bolile cu ajutorul aparaturii medicale de înaltă performanţă şi la spitalele de stat. La Centrul Republican de Diagnosticare Medicală au fost puse în funcţiune un dispozitiv de imagistică prin rezonanţă magnetică, un tomograf computerizat şi şapte ecografe a căror valoare totală este de peste 3,87 milioane de euro.

„Pentru noile aparate am făcut un credit de 57 de milioane de lei, pe care trebuie să îi returnăm în cinci ani. Am inclus în buget şi lucrările de adaptare a cabinetelor, conform standardelor producătorului", spune Andrei Testemiţanu, directorul Centrului Republican de Diagnosticare.

BĂTĂILE INIMII LA ECOGRAFE 4D

Vedeta instituţiei este singurul dispozitiv cu rezonanţă magnetică (RMN) din spitalele de stat din ţară, cu o putere de 1,5 Tesla, cumpărat cu peste 1,16 milioane de euro.

Aici pacientul aşezat pe o masă specială e introdus într-un câmp magnetic puternic care face ca pe ecran să apară o imagine color ce indică afecţiunile la nivelul sânilor sau ale sistemului cardiovascular. Noile ecografe de fabricaţie americană şi niponă pot reda imagini 4D asupra porţiunilor de corp scanate.

„Cu ajutorul unor ochelari precum cei de la cinema 3D se pot vedea bătăile inimii. Mai putem realiza imagini detaliate pentru ficat, prostata la bărbaţi, imagini transvaginale la doamne, toate efectuate în acelaşi regim", menţionează Victoria Coreţchi, medic în secţia de Ultrasonografie. „În pachetul din acest an sunt incluse peste 200 de servicii noi de înaltă performanţă", precizează Lilia Onea, de la Casa Naţională de Asigurări Medicale.

Din totalul analizelor şi tratamentelor gratuite asigurate de pachetul unic, 182 de investig

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 11 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum 11 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa: Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorităţii

News.ro acum o ora
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa. El precizează că rămâne ”comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (s

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 28 minute
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum 53 minute
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum o ora
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Cazuri fără precedent de gripă aviară descoperite în Statele Unite la vacile de lapte

G4Media acum o ora
Vaci de la ferme de lapte din statele americane Texas și Kansas au fost depistate pozitiv la o tulpină contagioasă de gripă aviară, au anunțat miercuri autoritățile agricole din Texas, subliniind un „eveniment fără precedent”. Este pentru prima dată

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum o ora
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Vremea

București
acum

17°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

14°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale