Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românul care duce prânzul la Ferrari

Publicat in Adevarul, joi 3 iulie 2008 ·

Originar din Bacău, Ionuţ Balica a ajuns la Maranello de un an şi jumătate, unde este ospătar în sala de mese din fabrica Ferrari Băcăuanul s-a implicat chiar şi în organizarea

Originar din Bacău, Ionuţ Balica a ajuns la Maranello de un an şi jumătate, unde este ospătar în sala de mese din fabrica Ferrari

Băcăuanul s-a implicat chiar şi în organizarea nunţii celor doi copii ai preşedintelui Ferrari, Luca di Montezemolo. La Scuderie nu lucrează niciun român.

Ionuţ Balica a ajuns în Italia cu ajutorul unei mătuşi, care i-a găsit de lucru la firma de catering, unde este angajat şi astăzi. "Nu am avut probleme cu italienii de aici, să mă facă ţigan sau în alte feluri, m-au tratat normal", a spus Ionuţ.

El câştigă în jur de 1.300 de euro pe lună, plus bacşiş. "Este foarte greu să te descurci în Italia, preţurile pentru chirie sunt enorme, eu dau 700 de euro pe lună", a mai spus băcăuanul. Avantajul lui este faptul că locuieşte cu părinţii, care îl ajută la cheltuieli în casă: "Aşa mai pot strânge şi eu bani pentru băiatul meu, Valentin, în vârstă de şapte ani".

"Sunt patriot!"

Ionuţ se declară un patriot convins, planul său fiind acela de "a strânge cât mai mulţi bani în Italia, ca apoi să vin la mine în ţară şi să pun pe picioare propria mea afacere".

Ospătarul a avut numai cuvinte de laudă la adresa bossului Ferrari, spunând că este un om deosebit şi foarte manierat.

Nunţile celor doi copii ai săi au costat aproape 600.000 de euro. "Nunta băiatului a fost foarte luxoasă, făcută în casa lui Montezemolo, iar a fetei a fost mai intimă şi a fost găzduită în grădina casei", a povestit Balica.

"Nu cred că o să mai văd vreodată atâtea maşini frumoase, lume bună şi multe personalităţi", a conchis el.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum o ora
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum o ora
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum o ora
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum o ora
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Olaf Scholz: Războiul din #Ucraina ar putea continua mai mulţi ani

G4Media acum 43 minute
Cancelarul german Olaf Scholz crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Nimeni nu ar pu

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 3 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 2 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°