Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poziţia mea faţă de gazele de şist

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Declar sincer că eu sunt pentru explorarea gazelor de şist. Asta ca să ştie de la bun început cei care vor să mă înjure. Vreau să-i scutesc de efortul de a mai citi tot articolul.

Dacă mai contează, vă atrag atenţia că am scris exploRARE şi nu exploATARE. Ştiu că în mintea multora dintre cei care se declară fraţi cu codrul verde diferenţa asta nu contează, dar eu insist să ţinem cont de ea. Explorare înseamnă să forăm ca să vedem dacă avem gaze de şist şi în ce cantitate. Exploatare înseamnă să scoatem gazul de acolo (noi sau alţii) şi să-l ardem.

Aşadar, eu sunt pentru explorare fiindcă mi se pare o tâmpenie să stăm pe un depozit de gaz şi să nu ştim cât de mare este şi câţi bani face. Să avem o rezervă importantă de gaz, chiar şi neexploatată, ne asigură un avantaj în orice negociere, inclusiv cu Gazprom. Una e să negociezi ştiind că n-ai alternativă, că trebuie să accepţi preţul cerut de vânzător, şi alta e să ştii că, în caz de nevoie, ai şi tu gazul tău. În afară de asta, să nu uităm că actualele rezerve de gaze ale României, care ne asigură cam 75 % din consum, se duc încet-încet.

Cât priveşte exploatarea gazelor de şist, înainte să ne îmbrâncim cu jandarmii cred că ar trebui să ţinem cont de următoarele : În România nu există o lege specială privind exploatarea gazelor de şist. Practic, oricine are o licenţă pentru extracţia de petrol şi gaze poate fora după gaze de şist. ONG-iştii s-au concentrat pe Pungeşti, dar nimeni nu vorbeşte despre alte locuri din ţară, unde firme din lumea largă pot oricând să înceapă să foreze pentru că au toate avizele. Nu ştiu cum naiba ni s-a pus nouă pata tocmai pe americanii de la Chevron. Nimeni nu ne-a spus argumentat dacă firmele româneşti sunt capabile tehnologic să extragă singure gaze de şist. Ok, nu le dăm americanilor să le extragă, dar mintea nostră creativă a inventat utilaje care să scoată gazele ale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avioane rusești interceptate de Italia deasupra Mării Baltice. Nu au răspuns la solicitările de comunicare

Ziare.com acum 2 ore
Forţele aeriene italiene au anunţat vineri, 29 martie, că au interceptat avioane neidentificate care zburau deasupra apelor internaţionale în Marea Baltică. Două surse din domeniul apărării de la Roma le-au identificat ca fiind avioane ruseşti, rela

Superliga - play-off: Sepsi OSK - CFR Cluj, scor 1-1, în etapa a doua

News.ro acum 3 ore
Echipa Sepsi OSK a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia CFR Cluj, în etapa a doua din play-off-ul Superligii. La Sf. Gheorghe, Adrian Mutu a fost nevoit să schimbe înainte de startul meciului, Kresic s-a accide

Preşedintele Klaus Iohannis a fost fotografiat pe terenul de golf alături de soţia sa, în judeţul Alba

Mediafax acum 4 ore
"Preşedintele Klaus Iohannis ar fi jucat, vineri, o partidă de golf în localitatea Pianu de Jos, din judeţul Alba, au declarat pentru ziarulunirea.ro mai multe surse. Potrivit acestora, preşedintele ar mai fi fost şi în urmă cu două săptămâni la clu

FSB anunţă că a dejucat un atentat terorist în sudul Rusiei, în Stavropol, şi a arestat trei ”cetăţeni ai unei ţări din Asia Centrală” care plănuiau un atentat cu bombă la o săptămână de la atentatul de la Moscova, soldat cu 144 de morţi

News.ro acum 4 ore
Serviciile ruse de securitate (FSB) anunţă vineri că au arestat trei ”cetăţeni ai unei ţări din Asia Centrală” care plănuiau un atentat cu bombă în sudul Rusiei, la exact o săptămână de la un atac sângeros într-o sală de concert de la periferia Mosc

Polițist rutier, lovit de o mașină în timp ce îi făcea semn unui altui șofer să oprească. Cum s-a produs accidentul

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist rutier din judeţul Botoşani a fost transportat la spital vineri seară, 29 martie, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce îi făcea semn unui alt şofer să oprească. ”Astăzi, în jurul orei 19:20, am fost sesizaţi cu privire la fap

Un mare fost lider al mafiei din Italia, Francesco Schiavone, a devenit colaborator al poliției după 26 de ani petrecuți în închisoare

HotNews acum o ora
Unul dintre cei mai celebri capi mafioţi italieni, Francesco „Sandokan” Schiavone, a devenit colaborator al justiţiei, după 26 de ani de închisoare, declară vineri surse judiciare AFP, conform News.ro. Francesco SchiavoneFoto: Mario Laporta / AFP /

Un polițist olandez a dezvăluit cum lucrează CERȘETORII români și câți bani fac aceștia

Gandul acum o ora
Un polițist olandez din Haarlem, oraș situat în apropierea capitalei Amsterdam, a publicat o postare pe rețelele de socializare prin care își exprimă preocuparea cu privire la prezența unor români cerșetori în centrul orașului și, în acest context,

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Liberalii şi Verzii cer o anchetă internă în Parlamentul European cu privire la o reţea de influenţă rusă prin ”Voice of Europe”, la peste un an de la scandalul ”Qatargate”, cu zece săptămâni înaintea alegerilor europene

News.ro acum 2 ore
Liderii grupurilor liberalilor şi Verzilor din cadrul Parlamentului European (PE) cer vineri să se deschidă o anchetă internă, după ce servicii de informaţii au identificat o reţea de influenţare finanţată de Moscova, relansând temeri cu privire la

A MURIT Zsuzsa Diamantstein, singurul supraviețuitor din al lagărului Auschwitz-Birkenau. Avea vârsta de 102 ani

Gandul acum 2 ore
Este doliu în Târgu Mures, după moartea singurului supravietuitor din acest oraș al lagărului Auschwitz-Birkenau. Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a anunţat, vineri, că singurul supravieţuitor al lagărului Auschwitz-Birkenau care mai trăia în

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
mar.

15°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
mar.

11°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

8°/16°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°
mar.

10°/17°