Un bărbat în vârstă de 45 de ani suspectat că şi-a violat în mod repetat nepoata în vârstă de 6 ani a fost reţinut, acesta urmând să fie prezentat, miercuri, Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş, un bărbat în vârstă de 45 de ani este acuzat de viol în formă continuată, victima fiind nepoata sa, în vârstă de şase ani.
Marţi, mama fetiţei s-a prezentat la sediul IJP Mureş, reclamând faptul că este posibil ca fiica ei, în vârstă de şase ani, să fi fost victima unui abuz sexual, suspect fiind unchiul minorei, un bărbat în vârstă de 45 de ani, informează Mediafax.
Cercetările au arătat că suspiciunile femeii erau întemeiate, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore. „În urma cercetărilor efectuate de către ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, s-a stabilit că, în perioada mai-iunie 2012, minora a fost victima unei agresiuni sexuale în mod repetat, agresorul profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa. Suspectul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore pentru viol în formă continuată", se arată în comunicat.
Purtătorul de cuvânt al IJP Mureş, Livia Popa, nu a dorit să precizeze localitatea de domiciliu a persoanelor implicate, arătând doar că incidentul s-a petrecut în mediul rural. Bărbatul urmează să fie prezentat, miercuri, Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă.