Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reprezentantul diplomatic al rebelilor libieni merge mâine la Casa Albă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 12 mai 2011 ·

O delegaţie a Consiliului Naţional de Tranziţie, organismul politic al rebeliunii libiene care luptă pentru răsturnarea regimului lui Muammar Gaddafi, va efectua în premieră o vizită la Casa Albă, a anunţat astăzi preşedinţia americană, transmit agenţiile Reuters şi AFP, preluate de Agerpres. Sursa: Reuters

Delegaţia, care va fi condusă de "şeful diplomaţiei" rebeliunii libiene, Mahmoud Jibril, se va întâlni cu consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Barack Obama, Tom Donilon, şi cu alţi înalţi responsabili ai administraţiei, se precizează în comunicatul Casei Albe.

Vizita, care a început ieri, are loc într-un context în care rebelii par să câştige teren în faţa trupelor lui Gaddafi, după ce au recucerit aeroportul din Misrata, oraş aflat sub asediu de peste două luni. Ieri, Mahmoud Jibril a discutat cu preşedintele comisiei de afaceri externe a Senatului american, John Kerry, iar astăzi avea programată participarea la o conferinţă organizată de grupul de reflecţie Brookings, la Washington.

În plan politic, Uniunea Europeană a anunţat apropiata deschidere a unui birou la Benghazi pentru a-i ajuta pe rebeli, iar liderul Consiliului Naţional de Tranziţie, Mustafa Abdeljalil, se afla astăzi la Londra pentru a discuta despre instalarea unui birou permanent în capitala britanică.

Germania deschide birou de legătură la Benghazi

După Bruxelles, Germania a anunţat, la rândul său, astăzi, că deschide un birou de legătură la Benghazi, bastionul rebelilor care luptă împotriva regimului colonelului Muammar Gaddafi, situat în estul Libiei.

''Un diplomat experimentat'' a fost numit la începutul săptămânii la conducerea acestui birou şi o misiune este prevăzută până la sfârşitul acestei săptămâni, a informat ministerul german de Externe.

Franţa, Italia, Qatar şi Gambia au recunoscut oficia

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul primar Cătălin Cherecheș este în drum spre România din Germania, unde a fugit după condamnarea la închisoare

HotNews acum o ora
Fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheș - condamnat, în noiembrie, la 5 ani de închisoare și fugit în Germania - este extrădat marți, el fiind în drum spre România pentru executarea pedepsei cu închisoarea. În prima fază, el va fi dus la Penit

În județul Argeș Profesor, arestat pentru agresiune sexuală. O agresase pe minoră chiar în incinta liceului

Ziua Constanta acum 58 minute
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală și au reținut un băr

Profesor de la Colegiul Brătianu din Pitești, arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi agresat sexual o elevă în incinta liceului

G4Media acum o ora
Un profesor de la Colegiul Brătianu din Pitești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat sexual o elevă în incinta liceului. „Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dos

Informare ANM: Ninsori şi lapoviţă în cea mai mare parte a ţării, până joi seara

Mediafax acum 2 ore
Meteorologii anunţă ninsori şi lapoviţă în cea mai mare parte a ţării, până joi seara. În Capitală vine o răcire bruscă a vremii, urmată de o uşoară creştere a temperaturilor.

Konstantin Koltsov, fost jucător profesionist de hochei pe gheaţă şi iubitul Arinei Sabalenka, a murit la 42 de ani

G4Media acum 3 ore
Konstantin Koltsov, fost jucător profesionist de hochei pe gheaţă din Belarus şi iubitul jucătoarei de tenis Arina Sabalenka, a murit la vârsta de 42 de ani. Decesul a survenit la Miami, conform presei internaţionale, transmite News.ro. Koltsov a ju

Emma Răducanu s-a retras de la Miami Open

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a fost nevoită să se retragă de la Miami Open din cauza unei accidentări la spate. Campioana de la US Open 2021 urma să o înfrunte pe Wang Xiyu în primul tur. Răducanu a revenit pe teren în ianuarie, după

Scandal sexual la Velez Sarsfield. Patru jucători au fost excluși din lot și arestați. Pentru ce sunt acuzați!

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Poliția argentiniană a arestat patru componenți ai lotului lui , care le-a suspendat imediat contractele. Portarul , fundașul Braian , mijlocașul Jose Ignacio Florentín și atacantul Abiel Osorio sunt cercetați pentru viol în grup! Agresiunea sexuală

Percheziții la Spitalul Județean Botoșani, în dosarul privind posibile angajări pe bani: managerul, adus la birou cu mascații

HotNews acum o ora
​Procurorii Direcției Generale Anticorupție au descins, marți dimineață, la locuinţa managerului Spitalului Județean Botoșani, medicul Monica Adăscăliţei, dar şi în biroul acesteia din cadrul unităţii medicale. Perchezițiile au loc percheziţii în do

Azi încep programele Rabla Clasic şi Rabla Plus

Mediafax acum 6 ore
Azi, 19 martie, încep programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Bugetul alocat Rabla Clasic este de 300 de milioane de lei, iar pentru Rabla Plus bugetul alocat este de 1 miliard de lei.

Secretarul general al ONU afirmă că riscul unul război nuclear se află la „cel mai înalt nivel” de zeci de ani. „Este de ajuns o decizie proastă”

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al ONU afirmă că omenirea nu poate supravieţui unei continuări a Oppenheimer, filmul distins cu şapte Oscaruri care a dat viaţă realităţii dure a apocalipsei nucleare, relatează AFP. Antonio Guterres spune că este de ajuns o deciz

Vremea

București
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/12°
joi

5°/12°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

mar.

1°/6°
mie.

2°/9°
joi

3°/5°
vin.

2°/8°
Constanta
acum

mar.

4°/7°
mie.

3°/10°
joi

5°/10°
vin.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-0°/6°
mie.

1°/9°
joi

2°/11°
vin.

5°/9°
Timisoara
acum

mar.

1°/8°
mie.

2°/12°
joi

4°/14°
vin.

6°/14°

Editoriale