Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numarul solicitarilor la Ambulanta Bucuresti, cu 50% mai mare decat duminica

Publicat in HotNews, luni 16 aprilie 2012 ·

Solicitarile la ambulantele din Bucuresti-Ilfov au crescut, luni, de la o ora la alta, ajungand pana la pranz la aproape 250, cu aproape 50 % mai multe decat ziua precedenta, majoritatea pacientilor reclamand probleme digestive, iar la SMURD situatia e la fel de grea, 25% fiind cazuri foarte grave, transmite Mediafax.

"Daca in prima zi de Pasti numarul solicitarilor a fost putin mai mic decat cel al unei zile obisnuite de duminica, astazi (luni-n.r.), de la ora 8.00 la ora 12.00, au fost 234 de solicitari, mai mult de jumatate urgente, cele mai multe pentru suferinte digestive. Este o crestere cu 46,25% fata de duminica", a declarat managerul Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu.

Ea a precizat ca Sarbatorile Pascale continua luni si marti si de aceea ar fi bine ca macar "in ceasul al 12-lea" oamenii sa revina la o alimentatie ponderata, altfel riscul unor complicatii digestive pare inevitabil.

La SMURD si UPU Floreasca au fost aproximativ 200, respectiv 250 de cazuri pe zi, din pacate "un sfert din cazuri foarte grave", a declarat dr. Bogdan Oprita, purtatorul de cuvant al Spitalului de Urgenta Bucuresti si coordonator al Serviciului Mobil de Urgenta Reanimare si Descarcerare.

"Din nefericie un sfert dintre cazurile care au ajuns la noi au fost extrem de grave. Am avut doua intoxicatii involuntare, una din judetul Dambovita, in stare foarte grava care a baut Furadan, pentru ca a confundat sticla, iar alta din Ploiesti care a facut aceeasi confuzie, dar cu antigel. Ca numar total de cazuri sunt cu aproape 20 la suta mai putine la Unitatea de Primiri Urgente Floreasca si cam 200 pe zi la SMURD, dar sunt cazuri foarte grave", a explicat medicul Bogdan Oprita. Solicitarile la ambulantele din Bucuresti-Ilfov au crescut, luni, de la o ora la alta, ajungand pana la pranz la aproape 250, cu aproape 50 % mai

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 6 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 7 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 10 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 11 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 5 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 10 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 7 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°