„Adevărul“ vă arată cum a manipulat presa străină pentru a pune umărul la debarcarea cuplului dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu.
În 1971, jurnalistul francez Michel Hamelet, gazetar de casă al comuniştilor de pretutindeni care erau dispuşi să plătească bine, dădea startul în ceea ce avea să fie o dramatică întrecere întru slăvirea lui Nicolae Ceauşescu, „geniul Carpaţilor".
Nu este întâmplător că această cursă a slăvirii lui Ceauşescu a început cu o carte publicată în Franţa. Modelul şi liniile, odată trasate, puteau fi importate „legitim" în România. Dictatorul român şi-a construit cu grijă imaginea în Occident. Ce se ştie mai puţin este că Nicolae Ceauşescu a apelat chiar la un specialist în branding: americanul Edward Joseph Kloberg, care şi-a luat supranumele de Edward von Kloberg al III-lea.
Acesta din urmă era expert în a „cosmetiza" tirani. A lucrat şi pentru Saddam Hussein, şi pentru Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga. O parte din imaginea bună pe care dictatorul român a avut-o în Occident până în anii '80 i se datorează şi lui Kloberg, a cărui deviză era: „Ruşinea este pentru domnişoare".
Epilogul este dintr-o altă poveste, dar merită consemnat: pe la jumătatea anilor 2000, falit, rămas fără dictatorii de altădată, Kloberg s-a sinucis sărind în gol de pe ruinele unei clădiri din Roma. Occidentul s-a folosit de Nicolae Ceauşescu atunci când a avut nevoie. Din 1985, de când în vârful piramidei de la Kremlin a ajuns Mihail Gorbaciov, n-a mai avut. Soarta dictatorului român fusese, aşadar, pecetluită. Revoluţia din decembrie 1989 este un bun exemplu de propagandă în sens invers. Altădată prezentat ca un lider charismatic, veritabil, frecventabil, un curajos oponent al Moscovei, Ceauşescu era acum un tiran sângeros şi decrepit. Cine urmăreşte presa occidentală din anul 1989 înţelege lesne linia: românul trebuia demonizat. Fond
