Ziua Copilului a fost sărbătorită diferit de-a lungul timpului. De la încheierea celui de-al doilea Război Mondial și până acum, perioada copilăriei a trecut de la a fi o etapă parcursă rapid pentru a deveni un adult responsabil și nu o grijă pentru părinți, la momentul idilic din viața oricărui om în care nimic nu e imposibil.
Copilăria bunicilor noștri a coincis cu perioada de sfârșit a celui de-al Doilea Război Mondial. Puține momente frumoase din copilărie își amintesc bunicii.
Copilărie de bunic
„Eram amărâți", spun cu tristețe. Însă, chestionați insistent, povestesc despre jocurile în adăpostul de război, de momentele când reușeau să se strângă pe ulițe pentru jocuri precum oina sau țurca, după ce potoleau toate animalele. O responsabilitate importantă a bunicilor noștri erau animalele. Cei crescuți la țară aveau de cele mai multe ori grijă de vaci, oi sau capre.
Cu toții își amintesc, însă, de dropsurile în formă de om sau de candelul pe care îl mai căpătau din când în când.
Domnica Drăghici din Optași (județul Pitești) își amintește cum într-o noapte au venit cu căruțele „și i-au luat pe cei mai avuți din sat".
„Aveam o prietenă bună, Anita, pe care nu am mai văzut-o din noaptea aia. Amândouă eram de-o seamă. Aveam 12 ani", povestește Domnica resemnată.
Vorbește despre deportările din Bărăgan cu atitudinea firească a cuiva care a fost martor la eveniment.
„Nu știam de ce i-au luat. Dar ne era frică să nu ne ia și pe noi", povestește Domnica.
Generația în blugi
Părinții noștri au crescut frugal, într-o societate cu bunurile „la comun", nedrept redistribuite. Jucăriile lor erau de cele mai multe ori fabricate în curte, puterea de imaginație jucând un rol doarte important în jocurile copilăriei lor. Puțini știu că părinții noștri jucau baseball, fără să știe că e un joc american foarte cunoscut. Pentru e