Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maxim e incredibil: 'omul meciului' în ultima victorie a lui Stuttgart şi cel mai bun pasator din Bundesliga! Cifrele românului

Publicat in Pro Sport, luni 30 septembrie 2013 ·

Alexandru Maxim a fost omul meciului în victoria echipei sale de pe terenul lui Braunschweig, 4-0. Românul a dat un gol, o pasă de gol şi a fost înlocuit în minutul 87

Cota lui Maxim pe transfermarkt.co.uk este de trei milioane de euro. Maxim are trei goluri şi cinci pase de gol în cinci meciuri în Bundesliga.

Fotbalistul lui Stuttgart arată că este cel mai în formă fotbalist român care joacă în străinătate şi că este jucătorul pe care se poate construi echipa naţională. Evoluţiile sale foarte bune au continuat şi ieri, când Maxim (foto, în dreapta) a fost cel mai bun jucător de pe teren în victoria obţinută contra lui Braunschweig, scor 4-0, reuşind să înscrie un gol, cu un şut la colţul lung dintr-un unghi dificil (51), şi să centreze perfect pentru lovitura de cap a lui Ibisevic, aceasta fiind reuşita care a deschis scorul.

După evoluţia de ieri, Maxim devine cel mai bun pasator din Bundesliga, cu cinci pase decisive, fiind la egalitate cu Max Kruse, de la Moenchengladbach. Mai mult, mijlocaşul român are trei goluri înscrise în acest sezon, fiind al doilea marcator al lui Stuttgart în clasamentul golgheterilor după Ibisevic.

E motorul lui Stuttgart

Importanţa lui Maxim în jocul lui Stuttgart este evidentă. Românul execută toate fazele fixe şi este playmaker-ul echipei sale. Cele mai evidente dovezi că Stuttgart depinde de forma românului sunt cifrele. Din cele 15 goluri înscrise de şvabi în acest debut de sezon, Maxim a fost implicat în opt dintre ele, chiar dacă românul a jucat doar cinci partide din şapte posibile.

Prestaţia sa foarte bună este vizibilă nu doar în campionatul Germaniei, ci şi în celelalte competiţii. Mijlocaşul român a reuşit două assisturi în Cupa Germaniei şi încă unul în Europa League. Dacă în primele două etape, Maxim nu a impresionat, mijlocaşul s-a transform

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 10 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Psiholog: Marijuana din România este stropită cu pesticide și otravă de şobolani

HotNews acum 11 minute
Psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Craiova, a atras atenţia că marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda, ci poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum o ora
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°