Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul este de acord ca Poşta Română să îşi eşaloneze datoriile către instituţiile de stat

Publicat in Adevarul, miercuri 30 mai 2012 ·

Datoriile Poştei Române către alte instituţii ale statului vor fi reeşalonate la plată, măsura fiind aprobată, miercuri, de Guvern pentru a evita intrarea companiei în insolvenţă, din cauza managementului defectuos exercitat până în prezent, a anunţat, miercuri, premierul Victor Ponta.

CITESTE DESPRE ALTA DECIZIE LUATA MIERCURI DE GUVERN:

Guvernul taie zarurile celor care reprezintă statul: au voie într-un singur CA sau AGA

El a arătat că, în lipsa acestei decizii, Poşta Română ar fi intrat în insolvenţă şi ar fi riscat "închiderea".

Întrebat de jurnalişti dacă Guvernul a obţinut avizul Fondului Monetar Internaţional şi al Comisiei Europene pentru reeşalonarea datoriilor la Poşta Română, companie aflată pe lista unităţilor de stat monitorizate, premierul a afirmat că există toate aprobările necesare.

În urmă cu două săptămâni, premierul a anunţat că va trimite Corpul de Control să verifice situaţia de la Poşta Română şi Agenţia Domeniilor Statului, după ce a primit date care relevă că aceste două companii se află într-o situaţie economică dificilă, Poşta fiind chiar în pericol de insolvenţă.

Şeful Guvernului a arătat că fosta conducere a Poştei Române, cu asistenţa juridică a unui avocat-politician "cunoscut colegilor din PNL", a pierdut toate procesele aflate pe rolul instanţelor, prin neprezentare, şi are de plătit amenzi de 103 milioane lei la Consiliul Concurenţei, înregistrând în acelaşi timp datorii de 110 milioane lei către ANAF.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 3 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 2 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Biden îl ironizează pe Trump şi sugerează că-şi dă cu înălbitor în păr

News.ro acum o ora
Joe Biden vizibil galvanizat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, miercuri, l-a ironizat pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei covid-19, relatează AFP. ”A

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 3 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 4 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum o ora
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Superliga – play-off: Farul Constanţa – Rapid 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins miercuri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Farul a deschis scorul în minutul 3, prin Louis Munteanu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Acelaşi juc

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

7°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°