Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rompuy condamnă, pe Twitter, valul de populism din UE

Publicat in Adevarul, miercuri 25 aprilie 2012 ·

Preşedintele Consiliul European, Herman Van Rompuy, a condamnat creşterea în popularitate a mişcărilor extremiste şi populiste, apreciind că acestea reprezintă o ameninţare pentru libera circulaţie a persoanelor în cadrul Uniunii Europene.

"Mişcările naţionaliste şi populiste sunt tot mai puternice. Multe dintre ele dau vina pe Bruxelles pentru veştile rele. Poate fi un singur răspuns: să spunem adevărul", a explicat Rompuy pe Twitter.

"În mod regretabil, vântul populismului afectează realizări cheie ale integrării europene: libera circulaţie a persoanelor în cadrul UE", a mai scris Rompuy pe Twitter, în timpul vizitei în România. Adresându-se politicienilor români, Van Rompuy a declarat că apreciază paşii importanţi făcuţi de autorităţile locale pentru a ajuta la intrarea ţării în Schengen. "Asta dă asigurări că România devine un punct de intrare sigur în cadrul zonei Schengen".

"Îmi dau seama că securitatea graniţelor necesită investiţii şi mijloace substanţiale, care nu pot fi allocate uşor în vremuri dificile pentru buget", a mai spus şeful Consiliului. Preşedintele român i-a mulţumit lui Rompuy pentru că a instat ca UE să adopte o decizie în privinţa intrării României în Schengen, în luna septembrie. Mâine însă se vor reuni la Bruxelles miniştrii de Interne din UE pentru a decide dacă lasă statelor membre mai multe atribuţii în ceea ce priveşte reluarea controalelor la graniţe în cadrul Schengen. E de aşteptat ca Franţa să aibă o poziţie extrem de dură, în contextul în care preşedintele-candidat Nicolas Sarkozy încearcă să obţină voturile extremei drepte pentru cel de-al doilea tur al prezidenţialelor, de pe 6 mai.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iulian Dumitrescu și-a depus candidatura pentru un nou mandat de șef al CJ Prahova. Liberalul are interdicție să exercite funcția

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, inculpat pentru corupţie, pus sub control judiciar şi cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, şi-a depus, miercuri, semnăturile şi dosarul de candidatură pentru

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 2 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate adoptate de Parlamentul European

Mediafax acum 38 minute
Potrivit unui comunicat al PE, noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare. În plus, la cererea statului

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum o ora
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Flavia Boghiu, viceprimarul Brașovului, nu va candida la alegerile locale: „Sunt însărcinată și este o sarcină cu risc”

HotNews acum 17 minute
Flavia Boghiu, viceprimarul suspendat al orașului Brașov, a anunțat că nu va candida la alegerile locale din acest an întrucât este însărcinată, iar sarcina este una cu risc. Boghiu este suspendată din funcție în urma unui dosar deschis de DNA pentr

Descoperire macabră în curtea Spitalului din Vaslui. 13 schelete, găsite în timpul unor săpături

Ziare.com acum 34 minute
Stupoare la Vaslui, în curtea spitalului nr. 2. În timpul efectuării unor săpături pentru realizarea unor lucrări de excavare, au fost descoperite mai multe schelete umane. Au fost anunțate imediat autoritățile, la fața locului fiind trimiși și mai

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 5 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Press Alert acum o ora
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Vremea

București
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/17°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°