Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmele româneşti aşteptate în 2011

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Contrar estimărilor, anul acesta nu va fi marcat deloc de austeritate cinematografică, ci, dimpotrivă, va avea şi de această dată peste 15 premiere.

Premierele cinematografice româneşti ale lui 2011 se anunţă deosebit de ofertate, se arată într- o analiză a site-ului filmreporter.ro.

Amânate din cauza unei toamne prea bogate în premiere autohtone - ca "Aurora", "Periferic", "Bună, ce faci?" sau "Principii de viaţă" - ori în curs de finalizare şi aspirante la recunoaştere în cadrul unor festivaluri, ca în cazul peliculelor "Loverboy", "Film pentru prieteni", "La limita de jos a cerului", care urmează să fie lansate, cel mai probabil, în toamnă, filmele amintite sunt deja certitudini ale anului 2011, în timp ce altele, îşi caută distribuitor, "Aurora" lui Cristi Puiu este cu atât mai aşteptat cu cât promitea multe încă de anul trecut.

După cinci ani de la "Moartea Domnului Lăzărescu", care i-a adus la Cannes premiul "Un Certain Regard", regizorul continuă cu pelicula despre care a spus că este "un film copleşitor, care caută să împiedice somnul creierului", "o poveste a omului care omoară". Premiera a fost mutată în 2011 din raţiuni de distribuţie, scrie filmreporter.ro, care adaugă că, în cea mai bogată toamnă cinematografică de la noi, "casa de producţie Mandragora a decis să amâne premiera pentru începutul lui 2011 (posibil februarie)".

Drame şi iubiri româneşti

Tot pentru februarie este anunţată şi premiera filmului "Bună, ce faci?", o comedie romantică sub semnătura regizorului Alexandru Maftei. Cel de-al doilea lungmetraj al acestuia se bucură de toate ingredientele pentru succesul unui tip de producţie cinematografică cu care ne obişnuise Hollywoodul şi nicidecum mult mai cerebrala şi mai tragica Românie. De la banala formulă de salut pe care o auzim şi azi la orice pas, filmul lui Maftei oferă emoţie, sex, un su

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Trafic blocat pe Autostrada Soarelui. Un bărbat amenință că SE ARUNCĂ de pe un pod. Imagini de la locul incidentului

Gandul acum o ora
Traficul rutier este blocat, joi, pe Autostrada Soarelui, sensul Constanța-București, în județul Călărași, după ce un bărbat amenință că se aruncă de pe un pod. Un bărbat amenință că se aruncă în gol de pe un pod, chiar pe drumul ce leagă capitala d

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 19 minute
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 49 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum o ora
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale