Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Samsung Galaxy S4: Samsung a lucrat 4 ani pentru a deveni lider şi pentru a avea cel mai bun smartpone din lume

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Samsung Galaxy S4 este bijuteria coroanei liniei Galaxy de la Samsung. Aceasta a debutat timid în 2009, primul telefon nu avea nicio şansă în faţa HTC, iar patru ani mai târziu Samsung livrează cel mai bun smartphone din lume şi uimeşte lumea.

Samsung Galaxy S4 adună într-un singur dispozitiv munca pe care a depus-o compania Samsung de-a lungul ultimilor ani pentru a-şi crea un renume pe piaţa smartphone-urilor. În 2009, a debutat, în iunie, cu telefonul Samsung Galaxy i7500, un model cu Android, ecran de 3,2 inci şi cam la fel de bine dotat ca HTC Magic, numai că n-a prins niciodată la public, scrie CNet. A fost unul dintre acele experimente de la început, din vremea când Android abia a ieşit pe scena publică.

Primul pas cu adevărat major pentru Samsung a fost Galaxy S, primul S al liniei căreia recent i s-a alăturat Samsung Galaxy S4. Acel telefon s-a remarcat prin ecranul S-AMOLED spectaculos de 4 inci şi modificările pe care le-a adus Samsung. În plus, avea o carcasă subţire şi, în termeni de dotări tehnice, era mai bun decât iPhone 4.

Samsung Galaxy S a primit o mică actualizare în 2011, când a fost lansat Galaxy S2, primul model cu procesor dual-core al sud-coreenilor. Acesta încă este popular chiar şi astăzi. Samsung a promis actualizarea dispozitivului la Android 4.2 Jelly Bean. Tot Galaxy S2 a inspirat modelul Galaxy Nexus, construit de Samsung pentru Google.

În 2012, Samsung a adus în Galaxy S3 atât un design curat, minimalist, cât şi dotări impresionante, mai ales ecranul de 4,8 inci S-AMOLED şi procesorul quad-core care s-a remarcat prin performanţă. În final, 2013 marchează lansarea Samsung Galaxy S4, cel mai bun model al sud-coreenilor şi cel mai bun din lume, conform ultimelor teste de performanţă. Samsung Galaxy S4 este cu puţin mai mare decât Galaxy S3 şi rezultatul a ceea ce HTC sau LG n-au reuşit deocamdată: consistenţa unei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri

Adevarul acum 2 ore
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri. Totul, pe fondul unei rate de vaccinare scăzută alimentată de lipsa de educație sanitară, frica nejustificat

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru „taxa de neutralitate” pe vânzările de gaze către vecinii săi

HotNews acum o ora
Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea de gaze din depozitele sale, considerând că a încălcat regulile UE privind piaţa unică, au declarat două surse familiare c

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Uniunea Europeană va impune sancţiuni ce vizează producătorii de drone şi rachete din Iran

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. Lansator iranian de racheteFoto: Iranian Arm

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 10 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită

Gandul acum 27 minute
Weekend-ul e tot mai aproape, iar Gândul vă pregătește pentru următoarele zile de relaxare. Și cel mai mult vă poate binedispune un banc bun | Leul și furnica grăbită, la taifas. Un leu stă la umbra unui pom, când prin fața lui trece în viteză o fur

Suedia adoptă o lege care reduce vârsta pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani

News.ro acum o ora
Parlamentul Suediei a adoptat o lege care reduce vârsta minimă pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani şi facilitează accesul la intervenţii chirurgicale. Legea a fost adoptată cu 234 de voturi pentru şi 94 împotrivă în Parlamentul sue

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 12 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

9°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°