Peste 60 la sută din pachetele de Revelion sunt deja cumpărate în Mărginimea Sibiului. ”Până de sărbători, sperăm să avem un grad de ocupare de sută la sută. Prețurile nu au crescut, sunt la fel ca anul trecut”, spune Dorin Beu, președintele filialei Sibiu a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural.
CITIŢI ŞI:
Votează Sibiul în competiţia „Oraşul cel mai frumos împodobit de sărbători“, de pe adevarul.ro
Revelion cu trupe mai puţin cunoscute în Piaţa Mare din Centrul Istoric al Sibiului
Turiștii care aleg să-și petreacă sărbătorile în Mărginime scot din buzunar între 600 de lei pentru 3 nopți la o pensiune de 2 margarete și 2.500 de lei pentru același pachet, dar la o pensiune de 4 sau 5 margarete. Prețul include cazare, pensiune completă și masa festivă de Revelion iar la pensiunile de 4 și 5 margarete turiștii au parte și de program de divertisment sau se pot plimba cu sănii trase de cai. Copiii de până la 10 ani au gratuitate, iar pentru cei de peste 10 ani părinții plătesc jumătate din prețul pachetului. De asemenea, se acordă reduceri și pentru grupurile organizate.
Revelion la peste 2.000 de metri altitudine
Turiștii care vor să petreacă Revelionul la peste 2.000 de metri altitudine mai au încă timp să-și facă rezervări la Bâlea Lac, la fosta cabană de vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu. Potrivit proprietarului cabanei, Marius Olaru, gradul de ocupare este de 80 la sută, iar prețurile sunt aceleași ca și anul trecut. La patru nopți de cazare a cincea este gratuită, iar prețul pachetului variază de la 990 de lei, pentru un loc în cameră dublă, până la 1130 de lei, pentru un loc într-un apartament. Turiștii au pensiune completă, se pot relaxa în clubul cabanei iar pe 1 ianuarie sunt invitați la carnaval.
Reduceri pe ultima sută de metri
Cine doreşte să găsească o ofertă de Revelion pe ulti