Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pablo Brandan, campion pe două continente

Publicat in Adevarul, duminică 6 septembrie 2009 ·

Mijlocaşul Unirii e singurul sud-american din Liga I care a câştigat campionatul atât în Argentina, cât şi în România. Jucătorul a fost adus la Urziceni la recomandarea lui Mara şi s-a îndrăgostit de mâncarea gătită de mama lui Bilaşco. Fost internaţional de tineret într-o echipă în care mai evoluau Lucho Gonzales (acum la Marseille) sau Fabricio Coloccini (Newcastle), Brandan a venit în România de la formaţia spaniolă Alaves.

Mijlocaşul a ajuns la Urziceni în 2007, la recomandarea prietenului Bogdan Mara, care i-a fost coechipier în Spania. Lui nu i-a fost deloc uşor să se adapteze în ţara noastră. „Azi, sunt în continuare în România, în special, datorită colegului meu Marius Bilaşco. N-am crezut vreodată că poate exista cineva ca el. Nu m-a lăsat niciodată la greu“, a explicat sud-americanul.

Acesta a precizat că mama lui Bilaşco face cea mai bună mâncare pe care el a servit-o în România: „Doamna trimite mereu pachete de la Sighetul Marmaţiei. Sunt bunătăţi care se prepară numai în Maramureş, din ce am înţeles, iar «Bilă» mă cheamă la el acasă şi le mănâncă de fiecare dată împreună cu mine. Să-i dea Dumnezeu sănătate, mamei lui! Găteşte de nota 10!“. Între preparatele favorite ale lui Pablo sunt salata de vinete, ardeii copţi, slănina şi mămăliguţa cu brânză şi smântână.

Brandan a găsit o modalitate interesantă de a-l mulţumi lui Mara, cel care l-a adus în Liga I. „L-am dus în Argentina. I-a plăcut mult“, a povestit Pablo. Acesta a copilărit alături de un alt fotbalist argentinian care a jucat în România. Este vorba de Christian Fabbiani, fostul jucător al CFR-ului. „Ne ştim de mult şi ţinem legătura şi acum, chiar dacă el s-a întors în ţară“, ne‑a spus Brandan.

Campion cu Independiente

Pablo Brandan a câştigat titlul în Argentina în 2002, pe când avea 19 ani. El era legitimat la Independiente

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 2 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 24 minute
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 57 minute
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Polonia va trimite soldaţi pentru a ajuta la securizarea Jocurilor Olimpice de la Paris

HotNews acum 31 minute
Ministrul polonez al Apărării a anunţat joi că ţara sa va trimite întăriri militare pentru a ajuta la securizarea Jocurilor Olimpice de la Paris, în condiţiile în care Franţa este în alertă maximă în faţa ameninţării cu atentate, informează AFP. Pol

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 5 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 3 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 3 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023

Mediafax acum 2 ore
Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023, după ce s-a contractat cu aproape o treime în primul an de război, a anunţat serviciul de statistică, potrivit Reuters. Cifra PIB a fost puţin mai mare decât cea avansată de ministrul Economiei Iulia Svyr

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 2 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale