Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiatorii de terenuri în atenţia autorităţilor competente

Publicat in Adevarul, joi 25 iulie 2013 ·

De la sfârşitul lunii iunie şi până în prezent, în judeţul Mehedinţi au izbucnit 38 incendii de vegetaţie uscată, mirişte şi culturi de cereale păioase.

Din cauza folosirii focului în spaţii deschise fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, au fost afectate peste 800 ha vegetaţie uscată şi mirişte şi peste 50 ha culturi de cereale păioase şi au fost puse în pericol păduri şi gospodării cetăţeneşti.

“Pompierii mehedinţeni au intervenit ore întregi pentru lichidarea incendiilor izbucnite ca urmare a nerespectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor de către cetăţeni, care, din neglijenţă sau cu intenţie, au pus în pericol gospodării, păduri, căi de comunicaţii, dar şi factorii de mediu şi echilibrul ecologic”, a precizat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU “Drobeta”.

Pentru a reduce numărul de incendii, I.S.U. “Drobeta” a sesizat IPJ Mehedinţi, Garda de Mediu - Comisariatul Mehedinţi - şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, “în vederea luării măsurilor necesare, privind cercetarea sub aspectul comiterii de infracţiuni de distrugere prin incendiere, identificarea persoanelor şi tragerea acestora la răspundere, constatarea afectării factorilor de mediu şi echilibrului ecologic, dar şi a nerespectării condiţiilor de igienizare impuse de către autoritatea competentă”.

Zilnic, I.S.U. “Drobeta” înştiinţează toate aceste instituţii despre incendiile care s-au produs, pentru a se putea lua măsurile legale de către fiecare autoritate în parte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 28 minute
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

CFR Infrastructură anunţă lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa – Mangalia / Investiţia de aproximativ 1,5 miliarde de lei va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

News.ro acum 41 minute
CFR Infrastructură a anunţat lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa - Mangalia, investiţie de aproximativ 1,5 miliarde de lei care, potrivit companiei, lucrările va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 2 ore
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

UE impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania

G4Media acum 52 minute
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru acte de violenţă contra palestinienilor, au declarat vineri diplomaţi europeni pentru dpa, transmite Agerpres. Acordul a fost fin

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum o ora
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 38 minute
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

VIDEO Un tablou valoros din sec. XVII, furat din Oxford, a fost recuperat în România după 4 ani / Alte două au fost vândute în țară

HotNews acum 9 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC și News.ro. Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com Tabloul „

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 2 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°