Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionat de ciocnit ouă roşii

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Bănăţenii din Sânnicolau Mare s-au întrecut, în lunea Paştelui, în tăria ouălor vopsite. În speranţa victoriei, unii dintre ei „şi-au tratat” găinile cu calciu efervescent. Sursa: ADRIAN PÎCLIȘAN

Peste 100 de participanţi, copii şi adulţi, au concurat, ieri, în piaţa mare din Sânnicolau Mare la un inedit concurs de spart ouăle de Paşte, ajuns la a doua ediţie.

Concurenţi între 4 şi 71 de ani

Campionatul de Paşte organizat de primăria oraşului a început la ora 12.00, cu competiţia copiilor. Peste 50 de participanţi între 4 şi 14 ani s-au înghesuit să ciocnească ouăle. În etapa a doua, s-au întrecut adulţii, cel mai vârstnic participant având 71 de ani.

„Anul trecut abia au fost 40 de participanţi, anul acesta au fost peste 100”, a spus primarul Dănuţ Groza. Diana-Andrada Colar, 14 ani, şi-a adjudecat marele premiu: un miel negru, împodobit cu fundă roşie.

Fata povesteşte că a fost motivată de fratele mai mare să participe, acesta fiind câştigătorul de anul trecut al concursului. „Am participat cu un ou care le-a bătut pe toate acasă, primit de la verişorul meu”, a povestit fata.

Ouă tari, testate cu dinţii

„Specialist” în descoperit tăria ouălor, fratele ei, Paul, ne-a dezvăluit câteva din „secretele meseriei”.

„Eu ştiu să încerc ouăle în dinţi. Se ia oul şi se loveşte încet de dinţi. După cum sună îmi dau seama care e mai tare. Dacă e mai tare coaja, sună mai gros”.

Organizatorii au fost atenţi ca fiecare participant să mănânce din ouăle cu care s-a întrecut. Asta pentru a demonstra că nu au trişat. Gospodarii din Sânnicolau Mare povestesc că există tertipuri care ajută găinile să facă ouă cu coaja tare.

„Se ţine găina la întuneric cu o lună înainte şi i se dă să mânânce coajă de ou pisată, odată cu grăunţele”, a povestit unul dintre localnici.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 4 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 4 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 9 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 8 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 3 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 5 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 7 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°