Are 14 ani şi a ajuns de patru ori la „Mamaia Copiilor”. Anul acesta a câştigat marele trofeu la „Ceata lui Piţigoi”. Talentul pentru cântat i l-a descoperit o educatoare de pe vremea când era la grădiniţă. De fapt, aceasta a remarcat-o pe tânăra, de pe atunci, Alexandra care făcea vocalize prin curtea grădiniţei.
I-a spus atunci mamei fetei că Alexandra are o voce puternică şi i-a recomandat să meargă la Liceul de Arte. Astfel, fata a fost înscrisă încă din clasa I la secţia pian.
“ Aveam acasă o pianină şi mi-am spus că acest instrument mi se potriveşte ”, povesteşte tânăra.
Un an mai târziu, pe când era în clasa a II-a, tânăra a participat la un concert aniversar al Coralei Allegria, din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos. A ieşit în evidenţă imediat şi a fost înscrisă în cor.
“ Am multe clipe frumoase legate de Corala Allegria. Am fost în turnee în mai multe ţări, printre care Belgia, Franţa sau Grecia ”, ne-a explicat Alexandra Penciu.
Înălţimea a trădat-o!
Din 2008 a fost nevoită să iasă din Corală pentru că era prea înaltă.
“A junsesem deja la 1.80 metri şi făceam notă discordantă în grup. Eram cea mai înaltă, nu mai încăpeam în nicio încadrare. Aşa că, am fost nevoită, cu lacrimi în ochi să-mi iau rămas bun de la prietenii mei de acolo ”, mai spune tânăra cântăreaţă.
Experienţa din Corala Allegria i-a fost însă benefică: în 2006, la recomandarea profesoarei de canto, a participat pentru prima dată la Mamaia Copiilor.
De atunci, în fiecare an participă la acest festival-concurs şi de două ori a reuşit chiar să ajungă printre primii 10 cei mai buni copii din ţară.
În paralel, Alexandra Penciu s-a înscris şi la şcoala de canto din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos.
Ea vrea rock, părinţii c