Apar, de la o vreme, şi bine fac că apar, fiindcă până la urmă mai răzbat în paginile lor şi frânturi de adevăr, nenumărate cărţi de memorii şi amintiri sub cele mai diverse semnături, unele tipărite pe cont propriu, cu sacrificii, plata hârtiei şi tiparului şi a editurii fiind amiruită nu odată din chivernisirea pensiilor sărace,

mai toate ivite din dorinţa şi ambiţia autorilor de a-şi justifica existenţa şi prezenţa în ipostaza măcar de contemporani cu evenimentele, mai ales din zilele ”revoluţiei” şi din primii ani postdecembrişti.

Multe din aceste amintiri şi rememorări nu spun mai nicio noutate faţă de ce se ştie din treieratul hărtiei consumată în presă, altele, tot multe, dacă nu mai toate, lăsând să se bănuiască nevoia acestor contemporani de a face să se pomenească şi numele lor cu o ocazie sau alta dintre cele ajunse, fireşte, celebre, şi e de înţeles cheltuiala făcută în speranţa că la capătul drumului cineva, măcar din ograda casei părinteşti, îşi va aduce aminte că înaintaşul cu numele pe copertă a fost şi el de faţă, atunci.

E înduioşetoare povestea, după cum e şi mai înduieşetoare credinţa că mâine îşi va mai aduce cineva aminte de ... cineva. Toată suflarea vrea să argumenteze cu propria biografie înţelepciunea după care ”Toate cimitirele lumii sunt pline de oameni de neînlocuit”. Mulţi dintre autorii memoriilor pomenite au trăit în timpul vieţii lor, cuminţi altfel şi alunecătoare în neant aidoma frunzelor care cad toamna şi plutesc tot cuminiţi până ajung pe pământ, exact ca în cântecul oltenesc vechi.

Din nefericire, multe din aceste memorii şi antimemorii slujesc refulării mediocrităţilor ambiţiose, vendetei postfactum sau, în cazurile mai puţin răzbunătoare, unui proces de autofardare a unor obraze care au tânjit după poza pe care au ratat-o şi la serbările şcolare cu premianţi. Toate până la urmă, aceste memorii şi antim