Primăria Timişoara riscă să fie executată pentru o datorie de 2,1 milioane de lei, de către proprietarul clădirii în care funcționează Liceul de Arte Plastice. Banii reprezintă chiria neachitată un an.
Proprietarul imobilului în care funcționează Liceul de Arte PLstice din Timișoara este Fundaţia Caritatea a Comunităţii Evreilor din România. Cele 2,1 milioane de lei reprezintă contravaloarea chiriei care nu a fost achitată pentru o anumită perioadă: 1 ianuarie 2010 – 30 aprilie 2011. ”Se pare că administraţia condusă de domnul Ciuhandu a hotărât ca liceul să fie mutat, dar nu a pus în practică acea Hotărâre de Consiliu Local, cei de la Liceul de Arte opunându-se. După câte ştiu eu, cei de la liceu, pe răspunderea lor, au continuat să se desfăşoare în acea clădire, susţinuţi şi de un inspector general adjunct şcolar, iar proprietarul a cerut plata chiriei, care până la 30 aprilie 2011 se ridică la această sumă”, a declarat miercuri primarul Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă. Edilul nu este dispus să aloce bani din bugetul local.
Oficiul Juridic şi Direcţia Patrimoniu din cadrul municipalităţii vor pregăti un raport al situației, în baza acestuia urmând ca primarul să decidă împotriva cui se va îndrepta viitoarea acţiune în instanţă pentru plata prejudiciului creat.
Primarul Nicolae Robu susține că toate clădirile instituţiilor din subordine care funcționează în imobile pentru care se percep chirii, ar trebui mutate în alte spații ale municipalității. Din toamnă, Liceul de Arte Plastice va fi mutat. Momentan, nu se știe unde. ”Vreau ca peste tot unde avem soluţii alternative să recurgem la ele şi să nu mai plătim chirii, iar acolo unde nu avem spaţii alternative, vreau să încercăm să cumpărăm acele spaţii în care funcţionează şcolile şi liceele noastre şi nicidecum să plătim în fiecare an sume foarte mari pentru chirii”, a explicat Ro