Am intrat în 2013 destul de şifonaţi după gafele şi luptele politice majore de anul trecut care au panicat mediul intern şi internaţional şi care au subminat performanţele economice de anul trecut. Dar ca la orice nou început, am resetat calendarele şi ceasurile şi privim cu optimism la ce ne va aduce 2013 din punct de vedere economic. Doar că pe măsură ce analizăm obiectiv ce se întâmplă în jurul nostru, optimismul se transformă în realism, iar angoasele induse de ameninţările interne şi externe ce se profilează la orizont ne fac să devenim precauţi, şi să ne dispară surâsul afişat pe feţe cu care optimişti am sperat că problemele din trecut au dispărut ca prin farmec în noul an.

În primul rând, din punct de vedere extern, alături de celelalte ţări din regiune, suntem profund dependenţi de evoluţia crizei din zona euro. Şi deşi multe voci anunţă că “ce a fost mai rău a trecut”, cauzele crizei - supraîndatorarea guvernamentală, recesiunea economică şi mai recent creşterea la cote alarmante a şomajului din zona euro - nu au dispărut sau s-au ameliorat, ci se vor manifesta acut în 2013, cu un impact imprevizibil pentru economia românească.

Un semn critic este faptul ca nivelul datoriilor publice şi rata şomajului continuă să crească cu rapiditate în Grecia, Italia, Spania şi Portugalia. De exemplu, datoria Greciei va atinge pragul de 200% din PIB, iar cea a Spaniei va străpunge pragul de 100% din PIB de la un nivel de sub 40% în 2007. Pieţele financiare cred că timpul cumpărat de BCE prin finanţarea indirectă a deficitelor publice va fi folosit pentru implementarea reformelor structurale, ceea ce ar putea conduce către o creştere economică mai bună în viitor. Doar că politicile de austeritate şi efectul negativ al scăderii ciclice masive a celor care au un loc de muncă vor depăşi cu mult impactul pozitiv al reformelor structurale