După 1-1 cu Minerul Mătăsari, echipa severineană a învins în cel de-al doilea amical al iernii cu 2-1 CSM Râmnicu Vâlcea, după un joc echilibrat. Penultima clasată din Liga I a marcat în primul şi în ultimul minut al timpului regulamentar, prin Poiană, cu un şut plasat, şi Roman, din penalty, în timp ce divizionara secundă a punctat în prima repriză prin Neagoe, care l-a învins pe grecul Panagopoulos cu o frumoasă execuţie.
După schimbările masive din această iarnă, CS Turnu Severin a mai avut în teren doar doi dintre componenţii din tur, pe Olah şi Arnăutu. Atacantul francez Thomas a revenit de-abia miercuri la echipă, dar n-a evoluat, fiind în urmă cu pregătirea fizică.
Lotul ar putea fi completat cu mijlocaşul Rioşanu (FC Caracal) şi cu portarul Amadio (UTA Arad), dar antrenorul Jerry Gane încă mai speră să-i convingă pe Florin Costea şi Dorel Stoica! Dacă atacantul rămas fără echipă după despărţirea de Steaua tot aşteaptă să prindă un contract în străinătate, fundaşul de 34 de ani refuzase CS Turnu Severin în urmă cu două săptămâni, nemulţumit de salariul de 1500 de euro / lunar oferit de grecii care au preluat managementul la penultima clasată din Liga I. "Vremea ne-a permis să jucăm pe terenul Municipal. A fost un joc în care am folosit tot lotul. Nu pot să pun că sunt foarte mulţumit sau că mă bucur de această victorie cu 2-1, cu toate că rezultatul mă interesează tot timpul. Ar fi multe concluzii de tras. E greu să faci imediat o echipă , după ce ai schimbat întreg lotul, fiindcă relaţiile de joc au de suferit. Mai avem o lună la dispoziţie să facem o echipă aşa cum îmi doresc eu şi care să fie pe placul suporterilor. Eu încă îi mai aştept pe Florin Costea şi Dorel Stoica! Am vorbit cu ei şi sper să se alăture lotului săptămâna viitoare", a spus Gane, Luni, echipa sa pleacă în cantonament la Kladovo, pe malul Sârbesc al Dunării, unde s-a mai p