Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Căpitan Adrian Zamfir, jandarmul campion la canotaj

Publicat in Adevarul, marți 23 noiembrie 2010 ·

Adrian Zamfir are o colecţie impresionantă de medalii din aur, argint şi bronz pe care le-a obţinut la campionatele naţionale şi internaţionale de canotaj.

Timp de opt ani, Adrian Cristea a fost unul dintre sportivii de performanţă, de talie mondială, cu care România s-a mândrit. Acum este responsabil cu siguranţa şi protecţia magistraţilor şi păstrează o colecţie numeroasă de medalii obţinută în urma participării la competiţii.

Selecţionat pentru înălţime

A fost ales să facă parte din lotul de canotaj al Clubului Şcolar Sportiv numărul 2 din Constanţa când era în clasa a IX-a, la liceul de chimie din Năvodari, în anul 1981. „M-a atras pentru că ni s-a spus că vom face multă forţă şi la statura mea îmi doream să am o constituţie fizică corespunzătoare. Iar, pentru a face canotaj, trebuie să fi înalt“, povesteşte actualul căpitan de jandarmi.

Imediat a ajuns într-o lume pe care nu şi-o putea imagina. A intrat într-un tur de forţă de antrenamente, făcute la baza din lacul Tăbăcărie, iar în anul următor a fost selecţionat pentru lotul naţional al României, la juniori. În vara aceluiaşi an a obţinut bronzul la campionatele europene pentru juniori şi a obţinut o medalie de aur la regalele din Ungaria. Anul următor a obţinut titlul de vicecampion mondial la juniori şi a obţinut aurul la campionatele balcanice şi europene.

În anul 1985 a trecut la seniori, în cadrul clubului Dinamo, şi a participat la campionatele naţionale de tineret, pe care le-a câştigat trei ani consecutiv, în 1987, 1988 şi 1989.

Amintiri în aur, argint şi bronz

În total, în activitatea sa sportivă, a câştigat 10 medalii din bronz, 12 din bronz şi tot atâtea din aur. Îşi aminteşte de acea perioadă cu plăcere. „Canotajul este un sport foarte greu şi presupune foarte mult efort, însă nu poate fi nimic mai frumos“, crede Zamfir care îşi păstrează medaliile într-o c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat în stare critică după ce şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul lui Donald Trump / Înaintea incidentului, el a distribuit flyere conţinând teorii ale conspitaţiei - Poliţia

News.ro acum 47 minute
Un bărbat care şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul penal al lui Donald Trump, este în stare critică, a anunţat poliţia, citată de CNN. Înainte de a-şi da foc, bărbatul a împrăştiat nilşte foi volante coinţin

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 10 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 8 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 12 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 11 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 11 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 10 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 11 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Încă o medalie de aur pentru David Popovici la CN de Înot de la Otopeni

HotNews acum 12 ore
David Popovici continuă prestația excelentă la Campionatul Național de Înot de la Otopeni. Sportivul a cucerit vineri medalia de aur și în proba de 400 de metri liber. David PopoviciFoto: Yuichi YAMAZAKI / AFP / Profimedia David Popovici, medalie de

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

3°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°