Un bărbat implicat în furtul unui Ferrari a fost reţinut vineri de către poliţiştii care au descoperit şi că acesta lucra pentru o firmă paravan a mafiei ţigăneşti din Timişoara. Sursa: ADI PÎCLIŞAN
Marin Ştefan, un boshetar în vârstă de 60 de ani, devenit administratorul unei firme paravan a mafiei tigăneşti, va fi extrădat în Germania. El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, după ce şi-a pus semnătura pe mai multe acte de vânzare a unor autoturisme de lux, ce erau furate din Germania.
Sexagenarul a ajuns în atenţia poliţiei după ce a vândut, în România, un Ferrari furat din această ţară.
“Ancheta a pornit de la autoturismul Ferrari care s-a descoperit că este furat în momentul în care noul proprietar a încercat să înmatriculeze maşina. Am descoperit că aceasta a fost achiziţionată de la o firmă din Timişoara cu conexiuni în Germania, prin intermediul căreia erau comercializate autoturismele sustrase", explică Emil Andrei, purtatorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.
Boschetarul semna pe fiecare contract de vânzare - cumpărare
Boschetarul a fost racolat de ţigani de pe străzi pentru a intra cu ei în afaceri, iar ca plată pentru serviciile aduse i s-a asigurat şi locuinţă. Ţiganii din clanul condus de Ionelaş Cârpaci, grupare cunoscută ca una periculoasă, ai căreri membri sunt implicaţi în multe afaceri ilegale, au deschis pe numele lui Marin Ştefan o firmă prin care vindea maşini de lux aduse din Germania. Ca administrator al firmei, Marin Ştefan îşi punea semnătura pe fiecare contract de vânzare-cumpărare, relatează anchetatorii. Singura problemă era că maşinile vândute erau furate.
Bărbatul a fost dat în urmărire de autorităţile germane, după ce printre maşinile vândute de Marin Ştefan s-au numărat un Ferrari Modena, un Jeep Grand Cherokee şi trei BMW-uri de lux. Autoturismele, în v