Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de braşoveni au asistat la Ceremonia de Deschidere a FOTE. Din public nu au lipsit nici politicienii. Elena Udrea şi Victor Ponta s-au ignorat reciproc

Publicat in Adevarul, duminică 17 februarie 2013 ·

Peste 2.000 de oameni au umplut arena Liceul Sportiv, locul de desfăşurare al evenimentului. Alte câteva mii au văzut ceremonia în Piaţa Sfatului pe un ecran gigant.

Ceremonia de Deschidere a Festivalului Olimpic al Tineretului European a început cu intonarea imnului naţional şi a continuat cu defilarea celor 45 de delegaţii ale sportivilor. A urmat apoi aprinderea Torţei Olimpice de către ce mai mare sportive al Braşovului, Mihai Covaliu.

„Este o onoare pentru Braşov să găzduiască această competiţie. Este un mare potenţial pentru nous ă facem cunoscut Braşovul şi să-l promovăm ca fiind cea mai bună destinaţie pentru sporturile de irană. Organizarea acestui eveniment va stimula pasiunea pentru sport tinerilor şi dezvoltarea sportului în general în România“, a spus George Scripcaru, primarul Braşovului.

La eveniment a participat şi premierul Victor Ponta care a declarat deschis Festivalul Olimpic. Apoi, premierul a asistat la ceremonie alături de soţie. La nici zece metri distanţă s-a aflat Elena Udrea, însă cei doi s-au ignorant reciproc. Imediat după încheierea ceremoniei, Victor Ponta a plecat. Elena Udrea s-a pozat cu braşovenii şi a răspuns întrebărilor presei. Subtil a transmis câteva săgeţi actualilor guvernanţi. Fostul ministru al turismului a fost un mare promoter al FOTE, iar în timpul mandatului Elenei Udrea s-au construit majoritatea bazelor sportive.

„Este o mare bucurie să vezi un lucru la care s-a muncit patru ani dus la bun sfârşit. Acest festival înseamnă enorm pentru România. Ce am construit noi au încercat să dărâme ei. Mă bucur că această manifestare are loc în România şi ne face să visăm la Olimpiada Mare“, a spus Elena Udrea.

Competiţia se desfăşoară în perioada 17-22 februarie. Concursurile se vor desfăşura în Braşov (hochei pe gheaţă), Poiana Braşov (schi alpin, patinaj viteză pe pistă scurtă şi patinaj artistic),

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei femei au fost LOVITE pe o trecere de pietoni din Galați de un autobuz cu călători / Poliția a deschis un dosar penal

Gandul acum o ora
Trei femei au fost lovite pe o trecere de pietoni din Galați de un autobuz cu călători. Șoferul a fost testat cu alcooltestul, iar rezultatul a fost negativ. Poliția a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă. „La data de 20 aprilie 20

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 3 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Formula 1: Max Verstappen, pole-position în China - Dezastru pentru Lewis Hamilton

HotNews acum 2 ore
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din China, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică (este al 100-lea pole din istori

Incendiu la acoperişul unui bloc din Rădăuţi. Pompierii evacuează locatarii de pe două scări - VIDEO, FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Rădăuţi. La faţa locului intervin pompierii suceveni care, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, acţionează pentru evacuarea locatarilor de pe două scăr

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

Ziua Constanta acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare now casting cod galben ce vizează județele Constanța și Tulcea. Potrivit ANM, până la ora 17:00 în zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților: Constanța, Năvodari

UPDATE - Bărbatul aflat în stare critică după ce şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul lui Donald Trump a murit / Înaintea incidentului, el a distribuit flyere conţinând teorii ale conspiraţiei - Poliţia

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul penal al lui Donald Trump, şi care era în stare critică a murit, a anunţat poliţia, citată de CNN. Înainte de a-şi da foc, bărbatul a împrăştiat nilşte foi

Tesla recheamă în service mașinile electrice Cybertruck pentru risc de tamponare

HotNews acum 33 minute
Producătorul american de mașini electrice Tesla recheamă în service toate cele 3.878 de camionete Cybertruck pe care le-a livrat, din cauza unor posibile probleme la pedala de accelerație, care ar putea cauza tamponări, scrie vineri TechCrunch.com.

Record de viteză pe un drum naţional. Un şofer a condus cu 218 km/h

Mediafax acum 3 ore
Vineri seară, un bărbat de 47 de ani, din Craiova, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 55, în afara localităţii Bechet, cu viteza de 218 km/h. A depăşit viteza legală cu 128 km/h. Acesta a fost amendat şi lăs

Importurile de gaze au crescut cu 18,2%, în primele două luni din 2024. Producţia s-a majorat cu 2%

Wall-Street.ro acum 2 ore
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 tone echivalent petrol (tep), cu 18,2% mai mare (+31.900) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Insti

Vremea

București
acum

14°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

14°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

1°/12°
dum.

3°/14°
lun.

3°/8°
mar.

3°/14°
Timisoara
acum

14°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°