Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remanierea "mai mulţi bani pentru partid"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 4 septembrie 2010 ·

Tehnocraţii deconspiră presiunile democrat-liberalilor: Dumitru acuză încercări de a i se forţa mâna pentru a da bani preferenţial. Vlădescu nu neagă acelaşi tip de tratament. Sursa: Codrin PrisecaruSursa: Agerpres

1 /.

Oficializată ieri, instalarea noului cabinet Emil Boc face culoar pentru pomparea banilor publici către proiectele PDL într-o măsură mai mare decât până acum.

Primul semnal: înlocuirea tehnocratului Sebastian Vlădescu la Finanţe cu un om de partid, Gheorghe Ialomiţianu, cunoscut inclusiv în interiorul propriului partid mai degrabă ca fiind propulsat de filiala PDL a lui George Scripcaru, decât pentru viziune economică.

De altfel, ambii miniştri tehnocraţi înlocuiţi ieri - Mihail Dumitru şi Sebastian Vlădescu - au deconspirat, mai mult sau mai puţin voalat, presiunile constante la care erau supuşi de oameni din PDL pentru direcţionarea banilor.

FOTO evz.ro

Colegiul director al PDL a decis remanierea

Dumitru: "Au fost telefoane în miezul nopţii"

Dincolo de răfuielile interne, una din marile mize ale remanierii este legată de reîmpărţirea banilor din care PDL-iştii din teritoriu - parlamentari şi lideri de filiale - vor o felie mai mare.

Primul care a admis-o după remaniere a fost ex-ministrul agriculturii, Mihail Dumitru. "Parlamentarii consideră că sunt aleşi de electorat şi un ministru trebuie să răspundă la anumite comenzi politice. (...)Au fost situaţii când au fost la mine şi le-am explicat că fondurile europene nu pot fi acordate decât după criteriile din procedura de selecţie a Comisiei Europene şi nu după ponderea politică sau alte criterii care nu sunt în procedura de evaluare", a pus pe masă ministrul, joi seara, într-o intervenţie la Realitatea TV, tentativele PDL-iştilor de a-i forţa mâna în împărţirea fondurilor europene.

Ieri, ziua în care a fost cooptat ca şe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 35 minute
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 47 minute
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum 39 minute
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Mineriadei, reluat de la zero / Ion Iliescu ar urma să fie audiat acasă

HotNews acum 23 minute
​Fostul premier Petre Roman a ajuns joi dimineață la Parchetul General, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Fostul președinte Ion Iliescu, în vârstă de 94 de ani, ar urma să fie a

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 10 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°